Intre 2 anotimpuri

2 ganduri diferite,2 perechi de ochi total necunoscute,2 fire de par de culori diferite,2 parfumuri diferite.2 drumuri intortocheate pe care nu le poti parcurge in acelasi timp si una din calauzele tale este sufletul cealalta fiind ratiunea.Foarte rar se intampla ca cele 2 calauze sa aleaga acelasi drum.Dar de unde stie sufletul care este drumul cel bun...si...mai ales..de unde stie ce inseamna drumul cel bun,ce il face sa fie cel bun ? Probabil ca te gandesti la o optiune dar sufletul a ales alta si asa ca acesta devine inexistent...nu poti sa o apuci pe doua cai diferite in acelasi timp si sa fie ambele cele bune...Asa ca ori te lasi prada sentimentelor si te lasi intru totul in voia sufletului fie stai sa analizezi situatia,dar te poti pierde in ganduri si cand ai luat o hotarare poate fi prea tarziu.Mereu ne inatlnim cu diferite optiuni in viata dar este o adevarata arta sa sti sa-ti alegi calauza.Drumul cel bun este cel pe care dupa ce l-ai parcurs poti sa zici "Bine ca am ales asa" si spui asta din tot sufletul pentru ca exact asa simti,nu spui pentru ca asa a-i vrea sa fie.

Cand cerul devine cel mai bun prieten al tau...

Cand cerul devine cel mai bun prieten al tau...uiti de tot ce te inconjoara.Simti ca zbori...Si nu trebuie mai mult de o secunda pentru ca cerul sa-ti accepte prietenia.Usor , dar sigur devii un daydreamer profesionist,fara ca cineva sa te invete,pur si simplu vine din interiorul tau.Tot ce iti vine in cap este un nor pierdut pe albastrul cerului propriei existente.Nu sti cum a ajuns acel nor acolo dar iti place sa te pierzi in albul sau pur, sa nu te mai gandesti la nimic altceva. Totul s-a intamplat intro clipita,dar acum toate gandurile tale inafara de unul,s-au dizolvat ,si unul singur iti ramane in cap non-stop,nu iti mai da pace.Parca ai asculta melodia ta preferata pe repeat intr-na si tot nu te plictisesti.Iti vine sa dansezi,sa canti,sa traiesti din plin acest moment si simti ca nimic nu te opreste sa faci ceea ce vrei...si totul a inceput asa de brusc dar poate acest lucru a sporit sentimentul trait prin imprevizibilul sau...

Toamna mi te-a furat...

Cu o punctualitate ce cam lasa de dorit toamna si-a facut aparitia si anu asta.Vine mereu cu aceleasi semne,stereotipa,mereu instigand la melancolie.Dar nu o melancolie obisnuita,probabil asta face toamna mai speciala, ci una in care visezi in timp ce te uiti pe geam.Visezi prin prisma realitatii, o realitate ce ajunge din verde la culori calde,rosu,galben intrun final ajungand la apasatorul gri.Te uiti pe geam si vezi cum cad frunzele,odata martore la soaptele de dragoste spuse de 2 pacifisti care si-au facut adapost la trunchiul unui copac,ajungand sa se oflieasca si ei odata cu martorii povestii lor de dragoste ,cum ploua continuu,cum soarele numai apare si incepi sa visezi cu ochii deschisi la ceva cu totul opus celor de fata.Intri intr-o stare de apatie...nimeni si nimic nu iti mai aduc starea de fericire...totul este o nonculoare...si tot ce a fost colorat odata dispare printre picaturile de ploaie care par sa spele totul...Sterg semnele verii de pe fetele fiecarora,sterg si unele nuante de sentimente si te trezesti gol.Unde este rasaritul care te mangaia asta vara?Unde este zambetul lui care se reflecta pe fata mea?Unde sunt razele din ochii lui care imi patrund adanc in suflet?Raman ca o dulce amintire ce iti mai aduc un vant bland de vara dar care se va amesteca si el cu mirosul de scortisoara din noiembrie si va disparea de tot...