fake happiness

Intotdeauna am asteptat un moment cu ardoare...nopti nedormite,oftat in miez de noapte in timp ce urmaresti fumul de la tigara ce se prelinge incet spre cer,si vrei sa zbori odata cu el sa strabati timpul si spatiul....simti ca poti face asta daca te gandesti indelung dar e doar un miraj si te vei trezi in acelasi loc insa nu vei fi dezamagit.Cu toate ca acest miraj pare real cand te vei trezi din el nu vei fi dezamagit pentru ca ceva din subconstientul tau te tine pe o linie deasupra oceanului de vise de sub tine.

Si intr-o zi cu ploaie va veni si acest moment mult asteptat...da..mai bine sa fie planuit,da!...chiar mai bine sa fie planuit...ceva imprevizibil probabil te-ar surprinde intr-un mod placut sau nu chiar atat de placut dar risti...nu sti cum vei reactiona si dupa te vei gandii de mii de ori la reactia ta si mereu vei gasi cate un mic detaliu care te nemultumeste de fiecare data...mii de detalii,crezi ca poti face fata?

Dar cand planuiesti ceva si te gandesti prea mult vei epuiza si ultima picatura de entuziasm si totul va cadea in rutina...

Te gandesti cat de bine va fi,iti faci planuri ce vei face dupa si chiar clipele petrecute inainte de "marele moment" sunt ca un preludiu ce preceda o furtuna de priviri si atingeri...

Si iata ca totul sa consumat...te trezesti buimac...doar atat? nimic special doar o usoara fericire ce dispare cu fiecare fata trista vazuta pe drum.Ai uitat sa simti momentul,te-ai pierdut pe drum si acum chiar ti se pare ceva ce chiar trebuia sa ti se intample...dar daca nu se intampla erai intr-o continua asteptare...parca a fost doar un capriciu ce nu a lasat nicio rasuflare rece pe sira spinarii,nicio tresarire,nici un zambet...si iar iti reiei viata plina de momente ce se consuma inainte sau dupa...rareori la timp...hate time...

jazzy mood

M-am topit odata cu zapada...incerc sa gasesc un refugiu in nori,in vant,in soare dar nu pot...ma volatilizez in mici particule si zbor unde vreau.

Mi-am gasit alter ego-ul;

undeva in perioada interbelica intr-un bloc pe langa cismigiu...in timpul unui apus de soare cand lumina galbena a soarelui se ingana cu cea a veiozei de pe masuta din colt...acolo sta si oglinda cu mici lini frante negre..in fiecare dimineata inainte de plimbarea in cismigiu imi potrivesc papionul si ochelarii...deja a devenit un cliseu.Tablourile in culori calde imi amintesc de viata traita altadata, sunt ca niste repere cronologice ce ma fac mereu sa stiu cand sunt; totul capata o culoare pala,soarele e mai stralucitor,verdele e mai viu,cladirile iti inspira istorie prin fiecare figura arhitecturala de pe marginea unui balcon.Sunetul tramvaiului ma face sa tresar si sa fiu fericit,azi iar voi asculta orchestra in foisor , acompaniat de barbati ce stiu ce inseamna onoare si de dame ce isi scot feminitatea in evidenta prin orice miscare si privire aruncata pe sub evantaiul alb,cu dantela,parfumat...un parfum frantuzesc.

Umbrele din parc parca accentueaza si mai mult faptul ca e primavara;ma asez pe un scaun ce isi scrie istoria zi de zi...Parca azi dirijorul a condus si mai bine notele ce zburau catre cer aduse ca un sacrificiu timpului in miscare.Cu palaria bine pusa pe cap o iau usor spre centru,ca deobicei,imi iau ziarul din colt si un pachet cu tigari pe care le voi sorbi in timp ce ma voi pierde in vitrinele de pe bulevard ce impart acelasi cadru cromatic:maro...

Dupa ce imi clatesc ochii cu multimea de oameni ce se plimba sfiosi pe strazi si cu ultimul tramvai ce a plecat din statie o iau usor spre casa...o masina mai trece din cand in cand...hmm trebuie sa fi fost vreun bogatas ce isi afla fericirea in case luminoase,pline de suflete entuziaste..

Ajung in casa...imi pun tacticos pardesiul pe umerasul de la intrare...imi pun pe nas ochelarii de citit si incep sa descifrez ziarul;parca e prea linisite...nu e de ajuns ca sunt singur zi de zi? hmm...un disc bun...magnetofonul incepe sa scartaie usor si cufundat in lectura si in muzica mai pierd 3 ore...lumina galbena a soarelui a facut loc luminii nisipoase a felinarului din fata geamului...ma uit pe geam,pustiu,muzical de pustiu...linsitea inspira muzica...muzica ce o ingan in timp ce mai imi aprind o tigare si ma confund cu notele scartaite iesite de magnetofon.O singuratate ma cuprinde prin fiecare miscare,prin fiecare zgomot ce lasa un ecou,prin fiecare tablou,lumina...

Stau singur,ceasul cu cuc iar a ramas in urma,dar ce mai conteaza...sunt singur..pierdut printre obiecte...imi retraiesc tineretea prin fumul de tigara...inca o zi a trecut...

Nu as vrea sa fiu acel alter-ego..nu suport acea atmosfera de nemiscare,de liniste...care nu inspira viata ci inspira mai degraba imobilitatea unei statui...din cismigiu desigur...acea lumina galbena care parca vine in acelasi timp cu linstea...

As vrea sa ma transpun in locul lui si sa fiu obisnuit cu asta ,sa nu stiu ce va fi sau ce a fost ci sa traiesc in acelasi timp iar si iar...i'm no one now,i'm agony...

Sentimente imperative

De ce nu putem simti exact sentimentele pe care le dorim?De ce nu ne putem ordona starile care ne traverseaza sufletul ca pe o autostrada exclusivista?

Imprevizibilitatea noastra sentimentala este un amestec de imagini,sunete,locuri,melodii,atingeri,gesturi,priviri,saruturi in miez de noapte iar noi suntem purtatorii tuturor acestor stele cazatoare ce ne sageteaza mereu constiinta uneori aprinzand tot cerul spiritului nostru alteori fiind doar o scanteie ce trece neobervata dar care pana la urma isi lasa urmele albe de lapte pe cerul negru.Lumea este o chitara si noi o vedem dar notele cantate de ea le simtim in suflet ,mici vibratii ce mai fac sa cada cate o stea si un vis sa se implineasca...nu pare greu...dar uneori notele nu sunt pe placul nostru si incercam sa sarim de pe o linie pe alta a partiturii,sau,uneori,unele note sunt premisa unor vise care nu se stie daca vor avea o concluzie sau vor continua sa sclipeasca mereu in noi...doar ca..nu..chiar nu putem canta la acesta chitara.Notele noastre preferate vor ramane mereu printre alte note si tot ceea ce putem face e sa asteptam si probabil vom mai prinde din zbor cate una.

Nu stim,nu putem sau...nu vrem sa ne putem controla sentimentele...acestea ne lovesc ca usoare adieri de vant,chiar transformandu-se in furtuna iar noi,niste suvite de par ne vom lasa in bataia lor...prea slabi sa ne putem impune...prea lenesi sa gasim motive...prea afectati de rafalele de vant numai stim unde sa cautam si vom uita de alta adieri,mai calde,mai placute...vom ajunge intr-o rutina cu care ne vom obisnui si vom uita sa stralucim...Vreau sa ne lasam dusi de vant si vom intalni alte mii de vanturi care ne vor face sa ne cunoastem cu adevarat sufletul...si...probabil intr-o zi cu soare vom ajunge sa ne cunoaste atat de bine incat sa ne putem plimba prin vant cum vrem,sa simtim ce vrem...sa fim tristi cand suntem singuri,sa fim fericiti cand suntem cu prietenii, sa fim spirituali cand suntem doar noi doi,sa fim zambitori dimineata,sa aruncam cu zambete cand nimeni nu are chef sa zambeasca...dar pana atunci odata ce o culoare sentimentala ne acapareaza uitam de celelalte culori...uitam sa cautam...acum sunt pensula din mana ta iar tu imi vei colora sufletul...doar ca am o ultima conditie inainte sa ma las purtat de mana ta de artista prin paleta de culori...sa fiu culoarea ta complementara...ahh..si sa fi putin stangace te rog,ca sa te pot pata si pe tine cu nuantele mele...

Daca ai pleca....

Daca ai pleca...mi-as inchide sufletul intr-o cutie ferecata cu clipele petrecute impreuna iar cheia cutiei ai fi tu...