Sentimente imperative

De ce nu putem simti exact sentimentele pe care le dorim?De ce nu ne putem ordona starile care ne traverseaza sufletul ca pe o autostrada exclusivista?

Imprevizibilitatea noastra sentimentala este un amestec de imagini,sunete,locuri,melodii,atingeri,gesturi,priviri,saruturi in miez de noapte iar noi suntem purtatorii tuturor acestor stele cazatoare ce ne sageteaza mereu constiinta uneori aprinzand tot cerul spiritului nostru alteori fiind doar o scanteie ce trece neobervata dar care pana la urma isi lasa urmele albe de lapte pe cerul negru.Lumea este o chitara si noi o vedem dar notele cantate de ea le simtim in suflet ,mici vibratii ce mai fac sa cada cate o stea si un vis sa se implineasca...nu pare greu...dar uneori notele nu sunt pe placul nostru si incercam sa sarim de pe o linie pe alta a partiturii,sau,uneori,unele note sunt premisa unor vise care nu se stie daca vor avea o concluzie sau vor continua sa sclipeasca mereu in noi...doar ca..nu..chiar nu putem canta la acesta chitara.Notele noastre preferate vor ramane mereu printre alte note si tot ceea ce putem face e sa asteptam si probabil vom mai prinde din zbor cate una.

Nu stim,nu putem sau...nu vrem sa ne putem controla sentimentele...acestea ne lovesc ca usoare adieri de vant,chiar transformandu-se in furtuna iar noi,niste suvite de par ne vom lasa in bataia lor...prea slabi sa ne putem impune...prea lenesi sa gasim motive...prea afectati de rafalele de vant numai stim unde sa cautam si vom uita de alta adieri,mai calde,mai placute...vom ajunge intr-o rutina cu care ne vom obisnui si vom uita sa stralucim...Vreau sa ne lasam dusi de vant si vom intalni alte mii de vanturi care ne vor face sa ne cunoastem cu adevarat sufletul...si...probabil intr-o zi cu soare vom ajunge sa ne cunoaste atat de bine incat sa ne putem plimba prin vant cum vrem,sa simtim ce vrem...sa fim tristi cand suntem singuri,sa fim fericiti cand suntem cu prietenii, sa fim spirituali cand suntem doar noi doi,sa fim zambitori dimineata,sa aruncam cu zambete cand nimeni nu are chef sa zambeasca...dar pana atunci odata ce o culoare sentimentala ne acapareaza uitam de celelalte culori...uitam sa cautam...acum sunt pensula din mana ta iar tu imi vei colora sufletul...doar ca am o ultima conditie inainte sa ma las purtat de mana ta de artista prin paleta de culori...sa fiu culoarea ta complementara...ahh..si sa fi putin stangace te rog,ca sa te pot pata si pe tine cu nuantele mele...