Ceata

Miroase a frunze vesele.Inecate de prea multa apa acum sunt gadilate de o mica flacara a carei culoare se plastifiaza pe fiecare frunza atinsa...frunzele ofteaza la caldura focului din cand in cand sub forma unor trosnete spontane si fragile...

Ard greu,cu mult zgomot si fum...un fum alb si subtire se ridica din fiecare spartura lasata de maldarul de frunze...si urca pana cand ajunge sa se confunde cu lumina calda a becului de pe alee..o lumina ce incolteste toate sentimentele intr-un coltisor..galben..nostalgia si melancolia sunt galbene.

Pana si fumului, ce urca cu pasi mici de incetosare, pare sa-i placa lumina si parca pentru un moment zaboveste si apoi urca.Zaboveste cat sa cuprinda frunzele inca necazute ce atarna plapande in copaci,cat sa ne inconjoare pe toti si sa ofere o aura alba de mister, ce inconjoara picaturile de ploaia, inconjoara toamna insasi...

Intr-o parte copacii aplecati formeaza un mozaic galben,rosu,verde,maro susinut de niste brate negre si aplecate,jelind dupa atata vant...pe jos frunze inecate...toate parca se complac in situatia de a fi tainuite de o usoara pelicula de fum..a venit toamna...o bufnita face sa tresara tot Cismigiul si parca gandurile tuturor au zburat spre un colt indepartat...Hotel Cismigiu...mister...dar privirea a ramas tot la toamna.

Mirosul inconfundabil de frunze tomnatice arse se joaca cu starea ta sufleteasca si te face sa ravnesti dupa...

Vreau o cafea cu 2 lingurite de zahar,o lingurita de jazz...amestecate cu o tigara...evident toate la lumina unui abajur galben semiobscur ca si pozele interbelice de pe pereti...

Cuvinte

Si acum ma mir ca ascult cu aceeasi pasiune anumite melodii din playlist...Versurile ma impresioneaza mereu si stiu ca ele vor fi acolo,doar pentru mine,de fiecare data cand voi avea nevoie,mereu au fost.

Imi place sa ma regasesc in pielea unui egocentrist incurabil care crede ca artistul e la celalalt capat al firului,cantand in surdina doar pentru mine,imi place sa cred ca fiecare vers imi apartine...este doar al meu...si la urma urmei chiar asa e...cuvintele sunt neschimbate dar fiecare ureche isi pune amprenta subiectiva asupra melodiei...face trucuri cu fiecare cuvant in parte intr-un spectacol de circ fara public sau lumini,doar din sunete si trairi;stiu ca si tu auzi aceleasi versuri doar poate ca pentru tine au mai multa sau mai putin incarcare emotionala.

Poate ca am ajuns sa cred in versuri mai mult decat autorul a crezut in ele...poate pentru ca ceva spus de mine ti se pare nesemnficativ dar am dus nenumarate conflicte interioare pana m-am hotarat sa-ti spun,sau poate doar un cuvant de-al tau este plin de emotie,entuziasm dar eu il sar cu vederea;numai stiu sa fac diferenta dintre expresii banalizate din cauza repetarii excesive si cele cu adevarat speciale,la mijloc fiind tot o greseala a noastra...noi suntem de vina,noi suntem cei care au dezvelit cuvintele de orice sentiment,le folosim doar ca forme,fara fond...acum trebuie sa invatam sa vedem mai mult decat un simplu cuvant.

Am invatat fiecare in parte sa poftim mai mult,nu doar un singur cuvant,ca sa fim convinsi de ceva;asteptam intregi texte ca sa ne dam seama cu adevarat cat cantareste fiecare cuvant si intotdeauna poftim mai mult,un apetit enorm pentru dovezi imateriale, apreciem mai mult cantitatea decat calitate...si la sfarsit ajungem tot in aceeasi mediocritate a nesigurantei...

Ne mintim reciproc fara sa vrem prin aprecierea diferita a cuvintelor dar totusi inca ma mira ca unele cuvinte au ATATA greutate...si uneori nu imi ajunge un monolog intreg sa spun tot ce am in cap...

Norocul nostru e ca avem mai multe pe langa auz ca si simturi si toate se pun cap la cap in vederea construirii unui sentiment,cladit din caramizi de emotii,facute din starii,exprimate prin cuvinte...

Nu stiu

Nu stiu nimic despre Bucuresti...

Au venit niste prieteni din afara in tara si hai sa ma ofer eu sa le arat Bucurestiul.Pana aici toate bune si frumoase...aveam in cap un plan simplu...ii duc frate in centru vechi,le arat pe acolo pub-urile le mai arat Casa Parlamentului,cumparaturi la Unirii si fuga la aeroport.

Si ma vad lasat cu masina fix in fata Cercului Militar National...ahh bun..aici stiu..la Capsa venea Eminescu,poetul nostru national...Hai ca ma descurc spuneam in sinea mea..nu am apucat bine sa termin ca intrebarile au inceput sa curga "Ce e cladirea asta?"..ma uitam la Cercul Militar cum se uitau si ei.."ah..aici am facut balul de absolvire...e un restaurant cum urci scarile si o galerie de arta la parter" dar nu stiu nici acum de cand e,ce scop a avut initial si alte date importante...stiu ca am avut destul timp sa ma interesez dar pur si simplu nu vad orasul asa.Vad doar fatadele,nimic mai mult...ma pierd in aparenta si pierd esenta..

Dupa ajung cu ei in fata Casei Palatului.Ma asteptam sa prind in propozitia"Este a doua cladire din lume ca suprafata dupa Pentagon" toata esenta cladirii,dar iar m-am inselat..si iar nenumarate intrebari fara raspuns...

Peste ceva timp am ajuns la concluzia ca am zis de prea multe ori "facute in timpul lui Ceausescu" ,"strada e chiar plina de pub-uri dar fereste-te de caramizile ce stau sa cada pe tine","Scuze,la noi intarzie mult pana te servesc" si tot felul de sintagme care pentru noi au devenit clisee.

Nu e motiv sa ma mandresc cu asta si mai ales sa strig acest lucru in gura mare dar ,totusi , frate poate daca ati promova toate atractiile turistice din acest oras am avea de invatat si noi cei care locuim aici...nu doar niste pancarte aruncate ici-colo pe Lipscani..

Mister

Orice urma de subtil a disparut facand loc unui sistem de imagini ce se adanceste spre suflet,intr-un final formand o singura imagine pura,inocenta,virgina.Odata aceasta imagine expusa isi va pierde din stralucire pe zi ce trece,stearsa de orice gand meschin,de orice gest de a o folosi,de orice privire de invidie.Am uitat sa ma invelesc cu o fatada in fata privirilor tale seducatoare de diamant ce au reusit sa patrunda pana in cel mai mic cotlon al sufletului meu.Mi-ai cerut acceptul,iar eu fermecat de culoarea ochilor tai m-am lasat in seama gandurilor tale colorate de sentimente...doar o secunda ai zabovit in preajma sufletului meu..ti-a ajuns...acum ma cunosti la fel de bine cum ma cunoaste fiecare melodie ascultata si rasarit privit.Numai am nimic de ascuns in fata ta...fiecare gand,of,idee ti le impartasesc cu o nerusinare ce tradeaza intimitatea...esti om ca si mine si nu sti sa faci altceva decat sa profiti de cunoasterea absoluta a sufletului meu spre sporirea fericirii tale personale,nu te condamn pentru ca asta ar insemna sa condamn toti oamenii,inclusiv pe mine,o sinucidere a propriului eu...si ca intr-o clepsidra de lumina sufleteasca,lumina cade in partea ta,iar in partea mea ramane doar o sticla goala prin care vezi...nu te mai atrage.asa-i?

Si normal sa nu te mai atraga nimic pentru ca sti ca oriunde e sufletul tau va fi si al meu...suna a-l dracu de siropos...si ma intreb ce e dragostea...suna ca o declaratie de dragoste rupta dintr-un film care mereu se termina cu o nunta si o fericire ce tinde spre eternitate...dar mi-ai furat sclipirea care te atragea atat de mult...Si incep sa-mi pun semne de intrebare daca tu iti pui semne de intrebare...complicat..dar ai ajuns in acel stadiu in care cu toate ca am micile mele straluiciri venite de nu-stiu-unde tu nu le mai observi...

Asta pana intr-o zi in care clepsidra se va intoarce,ajutata de o mana fina gata sa se franga in acest scop...si sincer tin prea mult la tine sa-mi doresc asta, asa ca doresc sa-mi reincarc sufletul din alte parti...stiu ca nu apreciezi acest cadou pentru sufletul tau pentru ca nu il simti pe moment,nu e ceva ce se face simtit imediat, dar poate intr-un viitor in care sufletul meu nu va mai fi unde e al tau,cand nu voi mai fi in acolo unde vrei,in imediata vecinatate iti vei da seama...si atunci tristetea ta va face ca toata stralucirea dobandita...,dobandita, pentru ca nu pot sa zic ca e furata...cel putin eu am facut invitatia,se va duce...in neant...

Dar,mereu exista un "dar", poate faci toate aceste lucruri fara sa-ti dai seama,poate ca nu ai vrut sa iei nimic de la mine ci doar sa ma vezi exact cum sunt,fara nici un pic de mister care sa ma imbratiseze cu o umbra la fiecare gest al meu,tot imi bat capul gasind argumente care sa te apere ,tot te tin acolo sus in mintea mea...vreau sa pastrez in continuare cicatricea vizitei tale in sufletul meu,...poate ti-am cedat eu din suflet fara sa-mi dau seama...nu stiu cum sta treaba cu schimburile intre suflete...stai sa-mi intreb sufletul sa vad ce imi raspunde...