Lipsa

In absenta unui pix ce scrijeleste usor pe hartie cu o pasta albastra...

In absenta unei carti deschise pe birou...

In absenta oricarui gand cu privire la micile sau marile griji...indirect cu privire la viitor

...totul revine,ca si cand albastrul cerului imi clateste ochii minti dupa o mare masa de bureti albi din care au cazut picaturi ce ma faceau sa inchid ochii

Usor dar sigur lipsa oricarei intentii de a face ceva concret a dus la trezirea altor interese,altor idei...acum sunt sigur sau aproape sigur ca ma simt iar eu,eu cu o tigara in gura privind un apus de pe un varf de munte...eu curpins intr-un ocean de idei,un ocean multicolor in care fiecare picatura de apa inseamna o noua idee...o noua,complexa,separata idee de restul...

In lipsa apei marii ca sursa de inspiratie m-am folosit de rauri secate , parca incercam sa inot intr-o mare de nisip pretinzand ca e apa si uneori chiar m-am convins pe mine insumi ca e apa...

Sau poate am inchis ochii la unele sentimente inedite...si acum vad...vad ca din fiecare nota anexata sufletului meu am avut ceva de invatat...

Numai conteaza ce a fost...conteaza doar ca o arhiva ce are menirea de a arata progresul nicidecum regresul...progresam si invatam sa fim fericiti...ne multumim cu o cantitate mai mica,aceasta cantitate micsorandu-se odata cu trecerea timpului...defapt mai nou pot sa spun ce e fericirea...partea de sus a clepsidrei...si nu trebuie sa uitam sa intoarcem aceasta clepsidra..mereu in favoare noastra...partea de sus sa fie mereu plina...opreste timpul sufletesc si multumeste-te ca l-ai oprit pe acela...pe cel real nu prea poti...savureaza fiecare clipa fericita si prelungeste-o cat poti de mult;

una si aceeasi pesoana dar cu perspective diferite...si asa ajungem sa ne cunoastem mai bine...parti boeme,triste,vesele,ironice,plictisite,distrate complexitatea unei singure persoane...nu ignor nicio parte si o accept ca facand parte dintr-un intreg de sentimente ce compun propriul univers

Brain damage

O camera cu 4 pereti albi si cu o usa verde...muzica merge in continuare,la inceput mi-a placut dar acum ma plictiseste...cand au inchis usa a sarit cd-ul si acum repeta aceeasi parte a melodiei...monoton,repetabil,liniar..

Se pare ca ideile,inspiratia,stau undeva ascunse,intunecate de prea multe nopti dormite si refuza sa-si mai faca aparitia...ca banda magnetica a unei casete vechi ce trece de pe o rotita pe alta intr-o alternanta obsedanta ce devine obisnuita...inca incerc sa pastrez o aura boema asupra randurilor dar se pare ca si ea incepe sa paleasca...vreau sa sparg caseta...sa inod si iar sa desnod,sa leg,sa rup banda magnetica din ea...totul e normal,zilele se repeta , in aceeasi zi la aceeasi ora fac acelasi lucru si chiar simt ca m-am saturat dar trebuie in continuare sa ignor starile ce ma traverseaza ca pe o strada goala,o strada cu panouri publicitare ce scriu cu acelasi culori,aceleasi cuvinte prafuite...aceleasi sintagme care ma fac sa ma simt ca intr-un cerc vicios...numai stiu nimic altceva si repet ca un robotel aceleasi lucruri de care eu insumi m-am plictisit...numai zic de cei din jur..dar majoritatea fiind in aceeasi situatie cu mine nu isi dau seama...si atunci vine cineva..din alta lume,care percepe altfel timpul si vede ca ne-am pierdut in rutina zilelor si se teme ca va ajunge ca noi...dar traim cu speranta in suflet ca ne vom recapata timpul...si intr-un acces de egoism ne vom reveni la viata...viata noastra veche...dar pana atunci suntem seci, fara fond,doar aparenta...ca niste umbre ce isi cauta conturul intr-o mare de non-culori..

Noroc cu mana ta ce adauga sirului lung de zile o mangaiere,un sunet de pian pe fundalul melodiei,un miros proaspat de primavara intr-o camera ce a uitat sa fie aerisita.

Noroc cu tine ca ajung sa zambesc dupa multe clipe in care am uitat sa fac asta

Noroc cu tine ca imi amintesti culorile.

Noroc cu graba ta ce a trantit usa verde si cd-ul a sarit iar...reluandu-si ordinea notelor intr-un ritm logic si parca totul a devenit mai fluent...merci

Pentru o zi...

Pentru o zi voi incerca sa-mi pun viziunile in realitate fara sa ma gandesc prea mult.Nu vreau sa ma mai complic,simplu...orice idee inedita va fi materializata dar nu stiu cat de mult sunt pregatit pentru repercursiunile ce vor venii...Nu pot sa vad gandurile mele din perspectiva altora si nu cred ca, in general , putem suporta unii gandurile altora...avem aceste ganduri pentru ca asa am fost facuti fiecare in parte...un unic soft ce functioneaza la o singura persoana...

Influentati pe zi ce trece din ce in ce mai mult. mai stim oare personalitatea noastra cu adevarat sau ne pierdem in sfaturile si opinile altora?....bineinteles ele sunt in majoritatea cazurilor oferite cu intentii bune dar, doar noi,entitatile ce se ascund in spatele ochilor,niste geamuri prin care vezi din interior in exterior nu si invers...doar noi putem sti cu adevarat ce vrem,semnele de pe drumul nostru si ne cunoastem mai bine ca oricine...Evident putem accepta unele opinii pentru ca vin in sprijinul propriilor intentii dar ce ai face daca intr-o zi nimeni nu ti-ar mai zice nimic?

Character is who you are and what you do when no one else is watching...

Diminetile in care cant ,rad,ma stramb in oglinda imi aduc mereu aminte aceste cuvinte..auzite prin clasa a patra si repetate cu spatele la tabla sa le arat "oaspetilor" nostri ca am invatat pe de rost si le stiu limba cat de cat...Din punctul fiecaruia de vedere viziunile proprii sunt cele mai bune dar oare avem aceasta impresie din pur narcisim?apreciem viziunile altora doar din politete,complezenta...sau chiar credem cu tarie in ele?

Si ma gandesc...eu..brut..ma vei iubi sau ma vei uri?

In cautare pasiunii pierdute,victima inocenta a dragostei

Multe se intampla in jur si imi place sa cred ca nu numai in jur ci peste tot, in universul care nu ma inconjoara , in cel nevazut...In fiecare clipa acest univers creste printr-o singura privire aruncata in alta parte si ramane ca un colaj in minte cu un fond pe suflet...Imi creez propriul univers , numai simt numai aud,numai vad nimic din ceea ce ma inconjoara si usor imaginatia ia locul realului...

Este ca o alinare , acest freamat continuu ce ma inconjoara...uneori este un refugiu cam subred alteori ma pot lipsi total de el dar incerc sa-mi vad de drumul meu ce pe zi ce trece devine un rau,tot mai rapid ce incepe sa serpuiasca prin albia vietii.

Un cadru cuprinzand aceeasi imagine,aceleasi voci,acelasi miros ma arunca in alt timp.E o curte plina cu flori,un gard verde,un catel ce latra fara oprire si parul carunt.Casa maro venita dintr-un timp trecut si aceeasi gradina.Langa intrare un liliac ce aproape a inflorit iti porunceste sa-ti lasi gandurile,grijile,maturitatea la poarta...Deja-vu...sezlong,miros de regina-noptii,apus de soare....fara sa vreau ma simt la fel...cu toate ca au trecut anii...numai asta ma poate face sa simt totul la fel de intens ca inainte..singuru lucru ce a mai ramas ca o cicatricea in minte ce imi aduce aminte de fiecare data cand mainile,devenite ochi,trec peste acest semn.

Sunt linistit,inconjurat de liniste,bleu...

Iesind din aceasta imagine ma uit inapoi si o vad ca pe un tablou...mult prea bine pictat de catre autorul sau...culorile au devenit sentimente,fiecare urma de pensula a inceput sa se miste,culorile au propriile miresme...

Ma concentrez dar orice as incerca numai pot simti la fel...si tot ma intreb de ce uneori simti ceva atat de intens,ce ne face sa simtim astfel...? am ajuns la o singura concluzie; in copilarie simtim totul foarte intens si inocent dar odata ce crestem aceasta pasiune se pierde si nimic numai e la fel...cred...cu tarie chiar..ca in copilarie suntem indrgostiti de tot ceea ce inseamna lume,vrem sa descoperim totul...iar acum singura solutie sa readucem pasiunea la viata este sa fim indragostiti in permanenta...doi pictori pierduti intr-o lume alba avand culorile in mana ne coloram trupurile si viata unul altuia...logica nu exista,pasiunea creste cu fiecare culoare adaugata....