Intr-un final si timpul a inteles si mi-a acordat o secunda in care totul a incremenit...si pe mine prins in acest flesh cu ochii spre luminile din parc,cu gandul la...la..la prea multe ca sa le pot scrie acum.Aceasta secunda se prelungeste si nu se mai termina,nimic nu se mai misca,nimic nu se mai aude si mi-e frica de aceasta liniste mormantala,oare ceilalti aud ce gandesc? Acum,in acest moment de panica atemporala pot sa ma gandesc la...tot.Simt ca iar sunt eu,dupa o perioada in care am uitat total de propria persoana,captiv intr-un ceas analog ce continua sa mearga fara oprire,parca mereu impins de la spate de un demon format din rotite zimtate.
Amintirile,gandurile,ideile ma invadeaza,sunt coplesit si totul ma face sa fiu fericit.Sunt acelasi,neschimbat...am stat bine ascuns si nimic din ce a fost nu a disparut,a stat ,ca o umbra omniprezenta in subconstient si a asteptat prilejul sa iasa la suprafata...si acum iata-ma aici...iarna...dar cand am plecat parca era vara si cald...Amintirile sunt tot acolo,nesterse,imagini vizuale auditive si sensitive ce formeaza un film alb-negru din trecut.Detaliile nu s-au pierdut si chiar si firele de praf stiu unde sa se aseze pe pelicula.La sfarsitul filmului ma gasesc iar sprijinit de terasa,inconjurat de o patura alba si inghetat.Vad cu ochii din trecut , prezentul...o lacrima trista cade pe zambetul fericit...
