La multi ani si un an mai bun!

Poveste de Craciun

Bucuria iernatica adusa de sarbatori, palida,expirata in alti ani de griji si probleme s-a ascuns in partea amnezica a mintii facand loc uneia nou noute cu miros de brad si de vechi.Macar pentru un minut m-am simtit cu adevarat pierdut in spatiul efemer al sarbatorilor pline de lumini,zambete,alb...doar fatada frumoasa a acestora...

Si in fiecare an auzi peste tot de probleme si cum ca nu toti sunt fericiti de Craciun..dar m-am saturat sa tot aud asta,sa-mi influenteze gandurile la fiecare sarbatoare...sunt egoist...vreau sa simt bucuria din copilarie adusa de magia cadourilor de sub brad ce pareau ca singure au ajuns acolo,inca reci si mirosind a portocale...inocenta inconstientei si retrangerii spatiului doar la o fericire dureros de pura,neatinsa..si pot sa zic ca am simtit-o...fara sa vreau...cu mana pana la coate afundat in beteala si globuri si cu ochii la beculetele de pe oglinda...am gasit un simbol al Craciunului...un mic ornament sub forma de saniuta;prin cate Craciunuri a trecut?oricum mai multi ani decat am eu...cate fete fericite si in acelasi timp triste a vazut? Cate arome a mirosit? Cate datini a vazut? O mica enciclopedie care daca ar putea sa scrie ar fi mai buna decat orice autor de pe piata...dar asta e farmecul..nu poate..asa ca tot incerci sa-ti imaginezi fiecare Craciun vazut de ea..fiecare brad in care a fost agatata..mai bogat,mai saracacios..

Si parca vroiam sa prelungesc acea clipa,sa ma simt iar copil,sa simt iar cuvintele mai departe de muzica de Craciun...dar nu aveam nevoie de cuvinte,nu aveam nevoie de muzica,nu aveam nevoie de nimic...disparuta dar marcanta..

Decembrie

Invatam iar sa fim fericiti...am stat prea mult inchisi in noi insine ,pentru un an intreg si macar pentru o luna avem prilejul sa evadam...sa intram iar cu pasi timizi intr-o stare de euforie ce vine sub forma de frisoane ale iernii...am uitat unii de ceilalti dar acum fiecare cadou dintr-o vitrina frumos impodobita ne aminteste de cineva...si daca am putea am lua cate un cadou pentru fiecare amintire...

In timp ce imi conturez sentimente din mici trairi stau si ma intreb ce mai simte un oras gri in apropierea sarbatorilor...as vrea sa pot sa citesc gandurile oamenilor...macar pentru o secunda...Sarbatorile sunt mai mult decat un tablou pictat in culori calde,pline de candoare...fiecare contribuim la pictarea acestui tablou cu o linie sau un punct dar se pare ca ne complacem in situatia de a fi ipocriti..nu vrem sa stricam tabloul,vrem sa-i sporim frumusetea si de aceea nu ne infatisam cu adevarat trairile...dar oare daca nu suprinde nimic adevarat este la fel de frumos?

Uita, pentru o luna, de stres si de griji...invata sa-ti machiezi in fiecare dimineata pe fata un zambet larg si sa te comporti ca un actor...backstage poti folosi orice culori dar in fata luminilor societatii sporeste bucuria cu un zambet si o linie pastelata de culoare...

Pana o sa va conving sa numai fi incruntati macar cand luati cadouri sau stati si reflecati la luminitele unui brad frumos impodobit dintr-o vitrina parfumata...eu raman la gandurile mele cu miros de scortisoara,gust de vin fiert,pasi mici prin magazine si mai mici,targuri de cadouri,constientizarea buzelor tale calde pe obrazul meu rece, bucurie in fiecare imagine a iernii...in fiecare vers al colindelor..

Scri(plimbare tomnatica prin ganduri)

Si continui sa faci asta...vrei sa impresionezi dar nici tu numai sti pe cine..iti alegi cu grija fiecare cuvant , sa fie cat mai "emancipat" din punct de vedere literar..citesti..citesti mult si esti constient ca asta te ajuta in fiecare discutie pe care o ai cu o persoana cu care vrei sa flirtezi...te transpui intr-un personaj de film omniscient ,uneori misogin,alteori un feminist convins...numai sti cum esti tu defapt,mai presus de orice cuvant,orice haina,orice ochelari,orice accesoriu...iti este frica ca ai da gres daca ai reveni la cum iti place sa spui tu:"starea initiala" adica doar tu cu inima ta..cand inima simte un raspuns la o intrebare iti da de veste iar atunci tu te sperii..nu ai cum sa te mai ascunzi in spatele acelui personaj sau oricum ,daca ai cum,crede-ma e mult mai speriat ca tine...si atunci cauti refugii,persoane; daca nu e una atunci e alta si ajungi sa iti pui fiecare of pe tava in fata unui necunoscut...asa e mai simplu,te-ai saturat ca fiecare prieten sa-ti judece tot ceea ce faci si iti vine mai comod sa te destainui unor necunoscuti...nu-l intereseaza pe acela...ci doar curiozitatea..sau poate setea de a invata psihologia umana il fac sa soarba fiecare cuvant plin de sentimente iesit din gura ta...cu ce te ajuta? te simti mai bine...parca da...dar ajungi un ipocrit care incearca sa nu-si renege sentimentele...dar in acelasi timp sa para distant, influentat de altii ajungi sa spui ceva iar in capul tau sa fie : sper ca Dumnezeu sa nu fi auzit asta...stai calm sigur nu a auzit...a simtit..dupa asta o dai la intors si incepi sa-ti dai arama pe fata si atunci zambetele necunoscutilor incep sa piara rand pe rand si dispar precum o stea cazatoare...le mai vezi doar urmele in fiecare gand care iti vine si pe care incerci sa-l refuzi ca fiind al tau..spui ceva cu ura ca apoi sa-ti para rau cu o duiosie covarsitoare care pare ipocrita dar e sincera...iti verifici sentimentele si te calmezi la gandul ca maine vei vedea pe cineva,vei auzi sau pur si simplu vei sti ca e acolo si incerci sa te linistesti gandindu-te ca "a acceptat".Ajungi sa te multumesti cu prea putin iar cand ai mai mult uiti de aceasta multumire si ca un drog vrei sa maresti doza cu fiecare zi care trece...cat despre mine stati linistiti...drogat de sentimente.

Ironic

De ce trebuie sa ne dam seama de ceva dupa ce am pierdut acel lucru? De ce apreciem ceva cand numai este?De ce golim rafturile de carti,cd-uri,haine cand creatorul lor paraseste scena vietii?De ce sunam intruna cand o persoana nu mai vrea sa ne vorbeasca?De ce iubim cand celalalt nu ne mai iubeste?

Mi se pare ca viata are un umor ironic si ca uneori sta si ne rade in nas la micile naivitati pe care le avem noi ,oamenii...

Mi se pare o ironie perfecta, desavarsita de fiecare picatura acida cazuta pe sufletele noastre...o situatie fara iesire... oricat ne-am straduii sa apreciem ceva ce avem,nu reusim sau daca reusim nu este la fel de intens...In cautarea aprecierii supreme atingem superlativul tragicului ajungand intr-o stare perfect antitetica

Si asta nu e de ajuns...oricat de des am trece prin astefel de experiente vom fi la fel de naivi in situatii asemanatoare si vom ajunge sa traim din deja-vu in deja-vu,aparent un cerc vicios ce poate fi rupt...cum? Nu stiu nici eu dar deja am trecut prin prea multe deja-vu-uri...

De ce trebuie sa folosim mai multi muschi cand ne incruntam decat cand zambim? De ce trebuie sa cunosc tristetea pentru a fi fericit?

Ceata

Miroase a frunze vesele.Inecate de prea multa apa acum sunt gadilate de o mica flacara a carei culoare se plastifiaza pe fiecare frunza atinsa...frunzele ofteaza la caldura focului din cand in cand sub forma unor trosnete spontane si fragile...

Ard greu,cu mult zgomot si fum...un fum alb si subtire se ridica din fiecare spartura lasata de maldarul de frunze...si urca pana cand ajunge sa se confunde cu lumina calda a becului de pe alee..o lumina ce incolteste toate sentimentele intr-un coltisor..galben..nostalgia si melancolia sunt galbene.

Pana si fumului, ce urca cu pasi mici de incetosare, pare sa-i placa lumina si parca pentru un moment zaboveste si apoi urca.Zaboveste cat sa cuprinda frunzele inca necazute ce atarna plapande in copaci,cat sa ne inconjoare pe toti si sa ofere o aura alba de mister, ce inconjoara picaturile de ploaia, inconjoara toamna insasi...

Intr-o parte copacii aplecati formeaza un mozaic galben,rosu,verde,maro susinut de niste brate negre si aplecate,jelind dupa atata vant...pe jos frunze inecate...toate parca se complac in situatia de a fi tainuite de o usoara pelicula de fum..a venit toamna...o bufnita face sa tresara tot Cismigiul si parca gandurile tuturor au zburat spre un colt indepartat...Hotel Cismigiu...mister...dar privirea a ramas tot la toamna.

Mirosul inconfundabil de frunze tomnatice arse se joaca cu starea ta sufleteasca si te face sa ravnesti dupa...

Vreau o cafea cu 2 lingurite de zahar,o lingurita de jazz...amestecate cu o tigara...evident toate la lumina unui abajur galben semiobscur ca si pozele interbelice de pe pereti...

Cuvinte

Si acum ma mir ca ascult cu aceeasi pasiune anumite melodii din playlist...Versurile ma impresioneaza mereu si stiu ca ele vor fi acolo,doar pentru mine,de fiecare data cand voi avea nevoie,mereu au fost.

Imi place sa ma regasesc in pielea unui egocentrist incurabil care crede ca artistul e la celalalt capat al firului,cantand in surdina doar pentru mine,imi place sa cred ca fiecare vers imi apartine...este doar al meu...si la urma urmei chiar asa e...cuvintele sunt neschimbate dar fiecare ureche isi pune amprenta subiectiva asupra melodiei...face trucuri cu fiecare cuvant in parte intr-un spectacol de circ fara public sau lumini,doar din sunete si trairi;stiu ca si tu auzi aceleasi versuri doar poate ca pentru tine au mai multa sau mai putin incarcare emotionala.

Poate ca am ajuns sa cred in versuri mai mult decat autorul a crezut in ele...poate pentru ca ceva spus de mine ti se pare nesemnficativ dar am dus nenumarate conflicte interioare pana m-am hotarat sa-ti spun,sau poate doar un cuvant de-al tau este plin de emotie,entuziasm dar eu il sar cu vederea;numai stiu sa fac diferenta dintre expresii banalizate din cauza repetarii excesive si cele cu adevarat speciale,la mijloc fiind tot o greseala a noastra...noi suntem de vina,noi suntem cei care au dezvelit cuvintele de orice sentiment,le folosim doar ca forme,fara fond...acum trebuie sa invatam sa vedem mai mult decat un simplu cuvant.

Am invatat fiecare in parte sa poftim mai mult,nu doar un singur cuvant,ca sa fim convinsi de ceva;asteptam intregi texte ca sa ne dam seama cu adevarat cat cantareste fiecare cuvant si intotdeauna poftim mai mult,un apetit enorm pentru dovezi imateriale, apreciem mai mult cantitatea decat calitate...si la sfarsit ajungem tot in aceeasi mediocritate a nesigurantei...

Ne mintim reciproc fara sa vrem prin aprecierea diferita a cuvintelor dar totusi inca ma mira ca unele cuvinte au ATATA greutate...si uneori nu imi ajunge un monolog intreg sa spun tot ce am in cap...

Norocul nostru e ca avem mai multe pe langa auz ca si simturi si toate se pun cap la cap in vederea construirii unui sentiment,cladit din caramizi de emotii,facute din starii,exprimate prin cuvinte...

Nu stiu

Nu stiu nimic despre Bucuresti...

Au venit niste prieteni din afara in tara si hai sa ma ofer eu sa le arat Bucurestiul.Pana aici toate bune si frumoase...aveam in cap un plan simplu...ii duc frate in centru vechi,le arat pe acolo pub-urile le mai arat Casa Parlamentului,cumparaturi la Unirii si fuga la aeroport.

Si ma vad lasat cu masina fix in fata Cercului Militar National...ahh bun..aici stiu..la Capsa venea Eminescu,poetul nostru national...Hai ca ma descurc spuneam in sinea mea..nu am apucat bine sa termin ca intrebarile au inceput sa curga "Ce e cladirea asta?"..ma uitam la Cercul Militar cum se uitau si ei.."ah..aici am facut balul de absolvire...e un restaurant cum urci scarile si o galerie de arta la parter" dar nu stiu nici acum de cand e,ce scop a avut initial si alte date importante...stiu ca am avut destul timp sa ma interesez dar pur si simplu nu vad orasul asa.Vad doar fatadele,nimic mai mult...ma pierd in aparenta si pierd esenta..

Dupa ajung cu ei in fata Casei Palatului.Ma asteptam sa prind in propozitia"Este a doua cladire din lume ca suprafata dupa Pentagon" toata esenta cladirii,dar iar m-am inselat..si iar nenumarate intrebari fara raspuns...

Peste ceva timp am ajuns la concluzia ca am zis de prea multe ori "facute in timpul lui Ceausescu" ,"strada e chiar plina de pub-uri dar fereste-te de caramizile ce stau sa cada pe tine","Scuze,la noi intarzie mult pana te servesc" si tot felul de sintagme care pentru noi au devenit clisee.

Nu e motiv sa ma mandresc cu asta si mai ales sa strig acest lucru in gura mare dar ,totusi , frate poate daca ati promova toate atractiile turistice din acest oras am avea de invatat si noi cei care locuim aici...nu doar niste pancarte aruncate ici-colo pe Lipscani..

Mister

Orice urma de subtil a disparut facand loc unui sistem de imagini ce se adanceste spre suflet,intr-un final formand o singura imagine pura,inocenta,virgina.Odata aceasta imagine expusa isi va pierde din stralucire pe zi ce trece,stearsa de orice gand meschin,de orice gest de a o folosi,de orice privire de invidie.Am uitat sa ma invelesc cu o fatada in fata privirilor tale seducatoare de diamant ce au reusit sa patrunda pana in cel mai mic cotlon al sufletului meu.Mi-ai cerut acceptul,iar eu fermecat de culoarea ochilor tai m-am lasat in seama gandurilor tale colorate de sentimente...doar o secunda ai zabovit in preajma sufletului meu..ti-a ajuns...acum ma cunosti la fel de bine cum ma cunoaste fiecare melodie ascultata si rasarit privit.Numai am nimic de ascuns in fata ta...fiecare gand,of,idee ti le impartasesc cu o nerusinare ce tradeaza intimitatea...esti om ca si mine si nu sti sa faci altceva decat sa profiti de cunoasterea absoluta a sufletului meu spre sporirea fericirii tale personale,nu te condamn pentru ca asta ar insemna sa condamn toti oamenii,inclusiv pe mine,o sinucidere a propriului eu...si ca intr-o clepsidra de lumina sufleteasca,lumina cade in partea ta,iar in partea mea ramane doar o sticla goala prin care vezi...nu te mai atrage.asa-i?

Si normal sa nu te mai atraga nimic pentru ca sti ca oriunde e sufletul tau va fi si al meu...suna a-l dracu de siropos...si ma intreb ce e dragostea...suna ca o declaratie de dragoste rupta dintr-un film care mereu se termina cu o nunta si o fericire ce tinde spre eternitate...dar mi-ai furat sclipirea care te atragea atat de mult...Si incep sa-mi pun semne de intrebare daca tu iti pui semne de intrebare...complicat..dar ai ajuns in acel stadiu in care cu toate ca am micile mele straluiciri venite de nu-stiu-unde tu nu le mai observi...

Asta pana intr-o zi in care clepsidra se va intoarce,ajutata de o mana fina gata sa se franga in acest scop...si sincer tin prea mult la tine sa-mi doresc asta, asa ca doresc sa-mi reincarc sufletul din alte parti...stiu ca nu apreciezi acest cadou pentru sufletul tau pentru ca nu il simti pe moment,nu e ceva ce se face simtit imediat, dar poate intr-un viitor in care sufletul meu nu va mai fi unde e al tau,cand nu voi mai fi in acolo unde vrei,in imediata vecinatate iti vei da seama...si atunci tristetea ta va face ca toata stralucirea dobandita...,dobandita, pentru ca nu pot sa zic ca e furata...cel putin eu am facut invitatia,se va duce...in neant...

Dar,mereu exista un "dar", poate faci toate aceste lucruri fara sa-ti dai seama,poate ca nu ai vrut sa iei nimic de la mine ci doar sa ma vezi exact cum sunt,fara nici un pic de mister care sa ma imbratiseze cu o umbra la fiecare gest al meu,tot imi bat capul gasind argumente care sa te apere ,tot te tin acolo sus in mintea mea...vreau sa pastrez in continuare cicatricea vizitei tale in sufletul meu,...poate ti-am cedat eu din suflet fara sa-mi dau seama...nu stiu cum sta treaba cu schimburile intre suflete...stai sa-mi intreb sufletul sa vad ce imi raspunde...

Antitetic

Si parca ceva nu ma lasa sa renunt la scris...o parte boema care isi cere birul...totul pare mult mai grav cand e scris cu niste litere negre pe un fundal cafeniu...am recitit postarea de acum 2 minute si mi s-a parut trista...de ce as renunta?...dar vreau si o pauza...astept inrosirea frunzelor ca un preludiu al melancoliei...fiecare fosnet facut de o frunza care cade sa se transforme intr-un apus mut...pana atunci ma las cuprins de rutina agatat de o ata subtire..de o idee...

Ma indepartez...

Mai bun era un inceput "incet,dar sigur" dar ma pierd in fiecare zi in tot felul de clisee si vreau sa evit aceasta rutina...

Vreau o pauza de la framantari,de la ganduri ,de la scris,de la citit...mi se pare mult mai atractiva viata in cea mai pura forma a sa...produsul brut...neprelucrat...netrecut prin filtrele sufletului...spontaneitatea fiecarui lucru marunt,compunerea sentimentelor pe portativul vietii...

Am de invatat din fiecare experienta a vietii,mai buna,mai rea...totusi fara sa-mi dau seama invat...pauza de scris...

Un videoclip genial(click pe text)

Geniala idee pornind de la locul filmarilor pana la jocul actorilor culminand cu muzica

Propozitii...

Niste litere mici negre,aranjate in niste cuvinte care la inceput aveau sens...mai incolo trei puncte asa zise de suspensie...dar defapt lasa loc de interpretare...o paranteza...o cratima si o sedila.

La prima vedere fiecare litera isi ocupa locul , parca, dupa bunavointa autorului...totul capata sens ca si cand ai adauga non-culori gandului multicolor...fiecare mic simbol ce se identifica cu o litera lasa amprente sentimentale pe ochii obositi de la atata praf de vara...ochii ce odata erau clatiti de apa marii,odihniti de cerul albastru,parfumati de briza marii,imbatraniti de fiecare graunte de nisip adus de vant...

Sentimentele cuprind ratiunea intr-un joc de "Nu te supara,frate"...si esti cuprins de un val de culori,miresme si atingeri...dar exista un paradox...acest val este cauzat de mici simboluri imprimate dar tu habar nu ai ce inseamna...sentimentele sunt lumina iar ratiunea sunetul...

Citesti a doua oara si acum ratiunea isi joaca rolul pe scena sufletului tau si entuziasmul intervine ca o raza de soare ce scoate si mai bine in evidenta valul de culori,miresme si atingeri ce tocmai te-a lovit...Incepi sa-ti impartasesti ideile cu privire la aceste simboluri cu toata lumea...si toti sunt de acord cu tine ca intr-o cojunctura armonioasa,ca un pact nescris in care toti trebuie sa acceptam ideile tuturor...

Mai stai un pic...entuziasmul este prea enervant ca sa inceapa sa dispara asa repede,iar ,dupa un timp,recitesti...nimic...poate te asteptai iar sa te loveasca acelasi val sub aceeasi lumina de entuziasm...tot ce vezi acum este obiectiv...numai intelegi nimic si incerci sa iei fiecare cuvant in parte...

Intelegi totul,dar,parca,tot mai e nevoie de ceva si recitesti...de nenumarate ori pana inveti propozitia pe de rost...si nici acum numai ai aceeasi convigere ca la inceput...sau poate nu iti vine sa crezi ceea ce citesti...ti se pare prea ambiguu,evident,sau cum vrei tu sa-i spui...si la urma urmei sunt doar niste linii si curbe negre pe un fond alb...niste simboluri pe care te bazezi acum cand propozitia a disparut...

people...and their friends(i'm not the author)

Gratie romantismului

Dorintele se nasc din incertitudine...dorinta defineste necesitatea psihica...dorinta neindeplinta naste ambitia...ambitia de a-ti dori ceva cu ardoare,nu neaaparat pentru ca esti dependent de acel ceva ci pentru hranirea propriului orgoliu..

Cat ai de gand sa lasi din propriul orgoliu in dobandirea unei dorinte?...un cerc vicios de-a dreptul ,in care te tot invarti..lasi acum din orgoliu pentru a-l recastiga dupa un timp...si asa incepe si se termina orice dorinta...

Numai ca dorintele noastre nu prea au o finalitate...sunt infinite...traim intr-un continuu flirt cu dorinte noi si vechi...murim pentru a naste dorinte...

Ne nastem din pasiune....nastem pasiuni..omoram pasiuni..un joc de-a v-ati ascunselea cu sentimentele...pe unele le acceptam.,pe altele vrem sa le prelungim,pe cele mai multe le simtim tot timpul.Unele te sperie altele te fac sa strigi"nu am chef azi" dar cele mai multe te fac sa visezi...

Visezi sa prelungesti pasiunea de inceput,ipotetica,la infinit...dar nu te-ai intrebat niciodata ce e pasiunea...nu prea ma hazardez sa gasesc un cuvant sau o definitie perfecta pentru ca totul e subietiv...asa ca as spune"imprevizibil"..vorbind strict din zona sufletului meu pasiunea dispare cand obisnuinta intervine...si totusi pana la urma sunt doar niste pixeli pe un ecran care ar trebuii sa reliefeze realitatea,dar cum ar putea ei sa reliefeze realitatea daca nici macar nu-i poti simti...realitatea e imateriala,fiecare lucru matrial are corespondent intr-o stare interioara a ta..asa ca daca acesti mici pixeli te fac sa te iti pui intrebari inseamna ca reliefeaza realitatea...daca nu,fi sigur ca nici pe a mea nu o reliefeaza prea bine...si nu prea ai cum..

E ceva denaturat ca dupa mult timp inca sa simti atingere unor buze? Sa simti o mana fina ce te mangaie?La fiecare colt de strada sa ai un "deja-vu sentimental"?Fiecare loc sa se insciptioneze in mintea ta"locul unde..."?Si am mai trecut pe acolo si am mai fost in aceleasi situatii...si pasiunea inca nu a murit...se pare ca trebuie sa reconsider definitia data...

Si simt o oarecare frica se vorbesc despre sentimente mai profunde...asa ca astazi nu...

Bad luck

Si cum toate lucrurile rele ti se intampla intr-o zi...si acum ajungi la pamant in ziua respectiva...toata lumea cauta motive...de ce eu sa fiu sursa voastra de alimentare a ideilor indoctrinate?!deja aveti idei preconcepute greu de schimbat...

Si nu apuc sa termin ultima silaba a unui cuvant, impotriva ideilor voastre, ca va expuneti intr-un mod galagios,superior parerea...pot sa termin ce am de spus?Noroc ca aici pot..

Nu am un motiv pentru care as vrea sa vorbesc cu tine...vreau sa vorbesc despre cum putem canta la chitara pe un nor in timp ce stam cu picioarele in apa marii...cum vom picta cu ochii panza sufletului celuilalt...

Nu am un motiv pentru care fac numai cacaturi...macar am iesit din rutina...ma plictisiti.

Nimic...cam asta e raspunsul la toate intrebarile voastre...Am luat o pauza da la a incerca macar sa gandesc putin logic...m-am saturat...vreau sa-mi aprind o tigara , folosind un telescop , cu razele de la luna...vreau sa ma uiti pe genele tale si de fiecare data cand clipesti sa ma vezi...cand o sa cad odata cu geana pe obrazul tau, cineva ma va lua..."stang sau drept?cer sau pamant?" si atunci voi auzi fiecare bataie a inimii tale ,organizata pe o partitura desenta pe corpul meu..

Si acum tu esti departe si eu jos...si acum ei sunt tristi si eu si mai si...si acum e panica...si e nor..

Deja-vu sentimental

Esentele tari din sticlutele mici au fost inlocuite cu sticle mai mari goale...vid...de duzina...te plimbi cu ele in mana in vazul tuturor ,ca si toti ceilalti si incepi sa te obisnuiesti cu ideea...te uiti ciudat la cei care inca au sticlute mici si nu intelegi de ce ei sunt altfel...

Vreau sa-mi revin la starea mea normala...fara stres sau fara griji...nu vreau sa ajung cu o sticla mare in mana prin care fug tot felul de amintiri lipsite de sens ...vreau sa imi tin mereu la gat o sticluta mica cu amintiri pline de sentimente,de idei iesite din comun...plina cu parfumul fiecarei persoane pe care am iubit-o...facuta dintr-o sticla in care se reflecta imaginile prietenilor...cat mai mica...

Vreau din nou sa vad sub fiecare nor marea...vreau din nou sa-ti trasez contururile trupului cu pana de la chitara...

Incerc sa-mi induc starea de betie boema dar mereu previzibilul sa petrece si nu am ragaz nici macar de o zi...si iar simt ca ma confund cu fiecare om ce trece grabit pe strada...loveste in stanga si in dreapta grabindu-se cine stie unde si uitand ca este inconjurat de oameni...

Am uitat sa zabovesc intr-un loc si sa fiu inconjurat de imagini subiective intr-o sinestezie a simturilor...singura mea speranta este ca totul se va termina intr-o zi cu soare iar dupa multe tigari,pahare si discutii interminabile despre orice altceva inafara de griji, voi simti iar mirosul sarat venit de pe piele ta rece , cu picaturi de mare si ma voi juca cu ele pana gand...pana gand....?

pauza...

Intr-o pauza continua in care ideile proprii au fost inlocuite de griji si examene...am terminat liceul dar inca nu simt asta pt ca sigur as fi amintit....prea ocupat cu tot ce inseamna bac si facultate...gurile mele de aer se numara in minute...gandurile imi revin doar cu o secunda inainte sa adorm..astept libertatea de dupa 21 iulie...si atunci probabil voi simti ca am terminat liceul...

Raman asternute doar gandurile cotidiene...pentru moment...

Stiu...degeaba

Substituent al normalului...incertitudine rar inlocuita de fericire trecatoare...fericire de o secunda ce se farama cand ceasul a ticait...speranta urmata de nervi si iar speranta..idei conturate intr-un film prost care apartine sf-ului dar in momentul in care ti-e frica de ceva pana si sf-ul pare posibil.

Mereu acelasi inamic...timpul curma fiecare moment prea repede si ajungem sa apreciem cu adevarat fiecare clipa cand deja a trecut mult timp...prea tarziu ar zice unii...dar asta nu schimba cu nimic situatia si iar ajungi in acelasi loc uitandu-te la ceas...un gand...si acum incepi sa apreciezi...dar maine iar se va repeta iar in mintea ta va fi "mai e timp"...

Un semn si mintea iti fuge de la normal la ceva inexplicabil,ambiguu...nu ma pot incadra intr-o categorie...daca as face-o ar deveni amuzant si ar fi urmata de multe clipe fericite...dar la sfarsit as tinde sa cred ca au fost doar o minciuna...o minciuna care se va repeta si pe moment ar parea ceva sincer...ma afecteaza pe moment dar uitandu-ma din alta perspectiva ma amuz copios si chiar nu imi pare rau...

Sincer nu imi pare rau si chiar ma complac in situatie,o situatie prea bine cunoscuta....situatie in care timpul ma va face o amintitre intr-o poza care pare invechita prea devreme...

Omagiu melancoliei...(manifest)

Vreau sa-ti uiti sticluta de parfum deschisa pe pernele mele si sa ma trezesc cu parfumul tau...

Vreau sa ma trezesc invelit cu hainele tale...

Vreau ca fiecare secunda care trece sa fie marcata cu un tic de la ceasul tau de mana...care nu merge..

Vreau un refugiu sub umbrela ta cand ploua...

Vreau sa invat iar sa visez...

Vreau o cafea servita din mana ta...sau cappucino...

Vreau ca fiecare tramvai sa fie asteptat de aceleasi doua persoane in aceeasi statie...

Vreau sa observi ca mai sus am scris corect...

Vreau ca fiecare tigara aprinsa sa fie din pachetul mototolit de tine...

Vreau ca chitara mea sa retina pe de rost"twinkle twinkle"...

Vreau sa-mi iasa pozele din prima...

Vreau sa adorm in balansoar cu capul intre bratele tale si sa fim aparati de 2 pitici...

Vreau sa colorezi iar nasuri...

Vreau iar sa zambesti...cum numai tu sti...

Vreau ca lista cu "vreau..."sa fie mai scurta...

Ploaia de azi noapte mi-a picurat vise pe suflet...

My point of view at AC/DC

De-a dreptul genial...

11/3/marti

Neglijenta...asta pare la prima vedere dar defapt nu masor in zile...reperele de timp au cazut in favoarea altora nu atat de conventionale...indicii de timp dispar facandu-le loc altora ascunsi in metafore,epitete si tot felul de figuri de stil intortocheata..dar daca stai sa ii analizezi nu sunt asa greu de descifrat...trebuie doar sa fi persoana potrivita

Imi incarc in fiecare clipa privirea cu noi amintiri inghesuite pe o secunda...unele uitate se vor furisa pe rand iar altele mult prea frumoase vor avea conditii sa aiba mai mult loc...dar prefer sa le pastrez pe toate...

11 Mai 2010...1981

O privire aruncata fugitiv pe un tv de la metrou...categoria "ce s-a intamplat pe data de..."11 mai;aparent nimic interesant...brusc...o poza imi trezeste un sentiment de nostalgie...

Intr-o usoara nuanta reggae...sa incepem:

Bob Marley sau Roberst Nesta Marley (6 Februarie 1945-11 Mai 1981) este cel mai cunscut interpret de muzică reggae.Acum nu voi sta sa dau detalii despre viata lui ,melodii sau alte chestii pe care le poti gasi la tot pasul/clickul pe net.Vreau doar sa zic ca acum stau sa-i ascult melodiile cum fac in fiecare seara si scriu aceste randuri inspirate de muzica sa.M-am nascut cu mult dupa ce acesta a mai incetat sa-si compuna versurile propriei vieti si l-am descoperit din intamplare.Eram curios pe atunci sa vad de ce multa lume pomeneste numele sau...zis si facut...ajuns acasa dau play la iron,lion,zion..si odata cu acel play totul a inceput...mi se parea atat de familiara,parca o mai auzisem pe undeva dar in acelasi timp atat de diferita de tot ce ascultasem pana atunci;ritmul atat de libertin si sound-ul nou pentru mine...explozie de energie...si de atunci numai m-am oprit pana nu am facut rost de toata discografia.

Cu fiecare melodie imi doream sa ascult si mai mult...cu orice ocazie...oriunde...vroiam sa ma inconjor de sunete de chitara,de tobe si de versurile sale...

In infantilitatea mea imi creasem in minte o imagine a sa...un om care nu era niciodata nervos,in care puteam sa am incredere deplina daca ajungeam sa-l intalnesc pe strada,cel mai zambaret om de pe planeta...dar odata ce am inceput sa ascult cu atentie versurile am ajuns sa cred cu adevarat in acestea...

Din curiozitate am intrat pe site-ul lui oficial...si...m-am instristat...nimic pomenit de ziua de azi...doar o multime de reclame...multa publicitate dupa care profita toata familia Marley...a ajuns un brand...dupa care se profita...macar o precizare despre omul dupa care profitati acum...orice..dar nimic

Get up, stand up: stand up for your rights! Get up, stand up: stand up for your rights! Get up, stand up: stand up for your rights! Get up, stand up: don't give up the fight!

Si mi se pare ca intr-un final chiar a reusit sa influenteze prin versurile sale...intr-un final si-a atins scopul...si-a exprimat ideile prin muzica...muzica ascultata in toata lumea...

One Love, One Heart

Let's get together and feel all right

Si vom ajunge sa dansam toti sub sunetele unei singure melodii...

Rest in Peace you legend!

Amestec

Simt ca alerg pe 2 fire narative si oricat as incerca sa le combin intr-unul singur,in care sa alternez momentele,nu pot...parca sunt 2 culori care dau un amestec heterogen...

Unul tine de viata reala,materiala,plauzibila,totul are o logica si totul trebuie facut dupa un program nescris...ma plictiseste...

Si unul...ah..unul in care visez...orice urma de palpabil dispare,logica e construita pe o temelie de vise,numai exista timp sau daca exista am alte repere;repere abstracte care nu pot fi atinse ci doar simtite.Si ma gandesc ca e la fel de reala ca cea materiala dar ideile preconcepute fac din noi niste ignoranti ce acceptam ca fiind real doar ce putem simti cu cele 5 simturi...dar odata evadati in lumea noastra secreta un singur sentiment iti acapareaza toate simturile...

Stau sa ma intreb de ce prefer alt fir narativ decat cel real si nu gasesc niciun raspuns...poate ca imi place mai mult sa ma bazez pe sentimente decat pe simturi...

Si acum iar revin la real...prea grea ziua de azi ca sa pot continua cu visele ,ma enervez intr-un efort continuu de detasare...,dar zambesc gandindu-ma ca vine noaptea...paznicul propriilor vise...si subiectul viselor se gaseste asunsc printre gene...doar la o clipire...astept sa ma gasesti in propriile vise...ca sa ne putem tine de mana

Obisnuinta

Te-ai obisnuit sa primesti fara sa dai inapoi , sa primesti totul ca fiind ceva firesc ca si cum toata lumea din jur ar fi obligata sa faca asta pentru tine.De unde si pana unde gasesti tu obligatia in placerea oamenilor din jurul tau?

Nu pot sa zic decat ca iti port un sentiment de compansiune pentru ca gama sentimentelor tale cu privire la relatiile sociale este infima..nu sti decat o singura culoare din spectrul sentimentelor...acea de a te bucura ca ai primit ceva...devii complet daltonist cand vine vorba de a daruii sau de a aprecia ...si mai imi pare rau de ceva...intr-o zi te vei trezii la realitate si brusc nimeni nu iti va mai oferii nimic...ce vei face atunci? dar pana atunci hraneste-ti speranta si incearca sa fi putin mai darnic poate nu vei ajunge acolo...

Lipsa

In absenta unui pix ce scrijeleste usor pe hartie cu o pasta albastra...

In absenta unei carti deschise pe birou...

In absenta oricarui gand cu privire la micile sau marile griji...indirect cu privire la viitor

...totul revine,ca si cand albastrul cerului imi clateste ochii minti dupa o mare masa de bureti albi din care au cazut picaturi ce ma faceau sa inchid ochii

Usor dar sigur lipsa oricarei intentii de a face ceva concret a dus la trezirea altor interese,altor idei...acum sunt sigur sau aproape sigur ca ma simt iar eu,eu cu o tigara in gura privind un apus de pe un varf de munte...eu curpins intr-un ocean de idei,un ocean multicolor in care fiecare picatura de apa inseamna o noua idee...o noua,complexa,separata idee de restul...

In lipsa apei marii ca sursa de inspiratie m-am folosit de rauri secate , parca incercam sa inot intr-o mare de nisip pretinzand ca e apa si uneori chiar m-am convins pe mine insumi ca e apa...

Sau poate am inchis ochii la unele sentimente inedite...si acum vad...vad ca din fiecare nota anexata sufletului meu am avut ceva de invatat...

Numai conteaza ce a fost...conteaza doar ca o arhiva ce are menirea de a arata progresul nicidecum regresul...progresam si invatam sa fim fericiti...ne multumim cu o cantitate mai mica,aceasta cantitate micsorandu-se odata cu trecerea timpului...defapt mai nou pot sa spun ce e fericirea...partea de sus a clepsidrei...si nu trebuie sa uitam sa intoarcem aceasta clepsidra..mereu in favoare noastra...partea de sus sa fie mereu plina...opreste timpul sufletesc si multumeste-te ca l-ai oprit pe acela...pe cel real nu prea poti...savureaza fiecare clipa fericita si prelungeste-o cat poti de mult;

una si aceeasi pesoana dar cu perspective diferite...si asa ajungem sa ne cunoastem mai bine...parti boeme,triste,vesele,ironice,plictisite,distrate complexitatea unei singure persoane...nu ignor nicio parte si o accept ca facand parte dintr-un intreg de sentimente ce compun propriul univers

Brain damage

O camera cu 4 pereti albi si cu o usa verde...muzica merge in continuare,la inceput mi-a placut dar acum ma plictiseste...cand au inchis usa a sarit cd-ul si acum repeta aceeasi parte a melodiei...monoton,repetabil,liniar..

Se pare ca ideile,inspiratia,stau undeva ascunse,intunecate de prea multe nopti dormite si refuza sa-si mai faca aparitia...ca banda magnetica a unei casete vechi ce trece de pe o rotita pe alta intr-o alternanta obsedanta ce devine obisnuita...inca incerc sa pastrez o aura boema asupra randurilor dar se pare ca si ea incepe sa paleasca...vreau sa sparg caseta...sa inod si iar sa desnod,sa leg,sa rup banda magnetica din ea...totul e normal,zilele se repeta , in aceeasi zi la aceeasi ora fac acelasi lucru si chiar simt ca m-am saturat dar trebuie in continuare sa ignor starile ce ma traverseaza ca pe o strada goala,o strada cu panouri publicitare ce scriu cu acelasi culori,aceleasi cuvinte prafuite...aceleasi sintagme care ma fac sa ma simt ca intr-un cerc vicios...numai stiu nimic altceva si repet ca un robotel aceleasi lucruri de care eu insumi m-am plictisit...numai zic de cei din jur..dar majoritatea fiind in aceeasi situatie cu mine nu isi dau seama...si atunci vine cineva..din alta lume,care percepe altfel timpul si vede ca ne-am pierdut in rutina zilelor si se teme ca va ajunge ca noi...dar traim cu speranta in suflet ca ne vom recapata timpul...si intr-un acces de egoism ne vom reveni la viata...viata noastra veche...dar pana atunci suntem seci, fara fond,doar aparenta...ca niste umbre ce isi cauta conturul intr-o mare de non-culori..

Noroc cu mana ta ce adauga sirului lung de zile o mangaiere,un sunet de pian pe fundalul melodiei,un miros proaspat de primavara intr-o camera ce a uitat sa fie aerisita.

Noroc cu tine ca ajung sa zambesc dupa multe clipe in care am uitat sa fac asta

Noroc cu tine ca imi amintesti culorile.

Noroc cu graba ta ce a trantit usa verde si cd-ul a sarit iar...reluandu-si ordinea notelor intr-un ritm logic si parca totul a devenit mai fluent...merci

Pentru o zi...

Pentru o zi voi incerca sa-mi pun viziunile in realitate fara sa ma gandesc prea mult.Nu vreau sa ma mai complic,simplu...orice idee inedita va fi materializata dar nu stiu cat de mult sunt pregatit pentru repercursiunile ce vor venii...Nu pot sa vad gandurile mele din perspectiva altora si nu cred ca, in general , putem suporta unii gandurile altora...avem aceste ganduri pentru ca asa am fost facuti fiecare in parte...un unic soft ce functioneaza la o singura persoana...

Influentati pe zi ce trece din ce in ce mai mult. mai stim oare personalitatea noastra cu adevarat sau ne pierdem in sfaturile si opinile altora?....bineinteles ele sunt in majoritatea cazurilor oferite cu intentii bune dar, doar noi,entitatile ce se ascund in spatele ochilor,niste geamuri prin care vezi din interior in exterior nu si invers...doar noi putem sti cu adevarat ce vrem,semnele de pe drumul nostru si ne cunoastem mai bine ca oricine...Evident putem accepta unele opinii pentru ca vin in sprijinul propriilor intentii dar ce ai face daca intr-o zi nimeni nu ti-ar mai zice nimic?

Character is who you are and what you do when no one else is watching...

Diminetile in care cant ,rad,ma stramb in oglinda imi aduc mereu aminte aceste cuvinte..auzite prin clasa a patra si repetate cu spatele la tabla sa le arat "oaspetilor" nostri ca am invatat pe de rost si le stiu limba cat de cat...Din punctul fiecaruia de vedere viziunile proprii sunt cele mai bune dar oare avem aceasta impresie din pur narcisim?apreciem viziunile altora doar din politete,complezenta...sau chiar credem cu tarie in ele?

Si ma gandesc...eu..brut..ma vei iubi sau ma vei uri?

In cautare pasiunii pierdute,victima inocenta a dragostei

Multe se intampla in jur si imi place sa cred ca nu numai in jur ci peste tot, in universul care nu ma inconjoara , in cel nevazut...In fiecare clipa acest univers creste printr-o singura privire aruncata in alta parte si ramane ca un colaj in minte cu un fond pe suflet...Imi creez propriul univers , numai simt numai aud,numai vad nimic din ceea ce ma inconjoara si usor imaginatia ia locul realului...

Este ca o alinare , acest freamat continuu ce ma inconjoara...uneori este un refugiu cam subred alteori ma pot lipsi total de el dar incerc sa-mi vad de drumul meu ce pe zi ce trece devine un rau,tot mai rapid ce incepe sa serpuiasca prin albia vietii.

Un cadru cuprinzand aceeasi imagine,aceleasi voci,acelasi miros ma arunca in alt timp.E o curte plina cu flori,un gard verde,un catel ce latra fara oprire si parul carunt.Casa maro venita dintr-un timp trecut si aceeasi gradina.Langa intrare un liliac ce aproape a inflorit iti porunceste sa-ti lasi gandurile,grijile,maturitatea la poarta...Deja-vu...sezlong,miros de regina-noptii,apus de soare....fara sa vreau ma simt la fel...cu toate ca au trecut anii...numai asta ma poate face sa simt totul la fel de intens ca inainte..singuru lucru ce a mai ramas ca o cicatricea in minte ce imi aduce aminte de fiecare data cand mainile,devenite ochi,trec peste acest semn.

Sunt linistit,inconjurat de liniste,bleu...

Iesind din aceasta imagine ma uit inapoi si o vad ca pe un tablou...mult prea bine pictat de catre autorul sau...culorile au devenit sentimente,fiecare urma de pensula a inceput sa se miste,culorile au propriile miresme...

Ma concentrez dar orice as incerca numai pot simti la fel...si tot ma intreb de ce uneori simti ceva atat de intens,ce ne face sa simtim astfel...? am ajuns la o singura concluzie; in copilarie simtim totul foarte intens si inocent dar odata ce crestem aceasta pasiune se pierde si nimic numai e la fel...cred...cu tarie chiar..ca in copilarie suntem indrgostiti de tot ceea ce inseamna lume,vrem sa descoperim totul...iar acum singura solutie sa readucem pasiunea la viata este sa fim indragostiti in permanenta...doi pictori pierduti intr-o lume alba avand culorile in mana ne coloram trupurile si viata unul altuia...logica nu exista,pasiunea creste cu fiecare culoare adaugata....

fake happiness

Intotdeauna am asteptat un moment cu ardoare...nopti nedormite,oftat in miez de noapte in timp ce urmaresti fumul de la tigara ce se prelinge incet spre cer,si vrei sa zbori odata cu el sa strabati timpul si spatiul....simti ca poti face asta daca te gandesti indelung dar e doar un miraj si te vei trezi in acelasi loc insa nu vei fi dezamagit.Cu toate ca acest miraj pare real cand te vei trezi din el nu vei fi dezamagit pentru ca ceva din subconstientul tau te tine pe o linie deasupra oceanului de vise de sub tine.

Si intr-o zi cu ploaie va veni si acest moment mult asteptat...da..mai bine sa fie planuit,da!...chiar mai bine sa fie planuit...ceva imprevizibil probabil te-ar surprinde intr-un mod placut sau nu chiar atat de placut dar risti...nu sti cum vei reactiona si dupa te vei gandii de mii de ori la reactia ta si mereu vei gasi cate un mic detaliu care te nemultumeste de fiecare data...mii de detalii,crezi ca poti face fata?

Dar cand planuiesti ceva si te gandesti prea mult vei epuiza si ultima picatura de entuziasm si totul va cadea in rutina...

Te gandesti cat de bine va fi,iti faci planuri ce vei face dupa si chiar clipele petrecute inainte de "marele moment" sunt ca un preludiu ce preceda o furtuna de priviri si atingeri...

Si iata ca totul sa consumat...te trezesti buimac...doar atat? nimic special doar o usoara fericire ce dispare cu fiecare fata trista vazuta pe drum.Ai uitat sa simti momentul,te-ai pierdut pe drum si acum chiar ti se pare ceva ce chiar trebuia sa ti se intample...dar daca nu se intampla erai intr-o continua asteptare...parca a fost doar un capriciu ce nu a lasat nicio rasuflare rece pe sira spinarii,nicio tresarire,nici un zambet...si iar iti reiei viata plina de momente ce se consuma inainte sau dupa...rareori la timp...hate time...

jazzy mood

M-am topit odata cu zapada...incerc sa gasesc un refugiu in nori,in vant,in soare dar nu pot...ma volatilizez in mici particule si zbor unde vreau.

Mi-am gasit alter ego-ul;

undeva in perioada interbelica intr-un bloc pe langa cismigiu...in timpul unui apus de soare cand lumina galbena a soarelui se ingana cu cea a veiozei de pe masuta din colt...acolo sta si oglinda cu mici lini frante negre..in fiecare dimineata inainte de plimbarea in cismigiu imi potrivesc papionul si ochelarii...deja a devenit un cliseu.Tablourile in culori calde imi amintesc de viata traita altadata, sunt ca niste repere cronologice ce ma fac mereu sa stiu cand sunt; totul capata o culoare pala,soarele e mai stralucitor,verdele e mai viu,cladirile iti inspira istorie prin fiecare figura arhitecturala de pe marginea unui balcon.Sunetul tramvaiului ma face sa tresar si sa fiu fericit,azi iar voi asculta orchestra in foisor , acompaniat de barbati ce stiu ce inseamna onoare si de dame ce isi scot feminitatea in evidenta prin orice miscare si privire aruncata pe sub evantaiul alb,cu dantela,parfumat...un parfum frantuzesc.

Umbrele din parc parca accentueaza si mai mult faptul ca e primavara;ma asez pe un scaun ce isi scrie istoria zi de zi...Parca azi dirijorul a condus si mai bine notele ce zburau catre cer aduse ca un sacrificiu timpului in miscare.Cu palaria bine pusa pe cap o iau usor spre centru,ca deobicei,imi iau ziarul din colt si un pachet cu tigari pe care le voi sorbi in timp ce ma voi pierde in vitrinele de pe bulevard ce impart acelasi cadru cromatic:maro...

Dupa ce imi clatesc ochii cu multimea de oameni ce se plimba sfiosi pe strazi si cu ultimul tramvai ce a plecat din statie o iau usor spre casa...o masina mai trece din cand in cand...hmm trebuie sa fi fost vreun bogatas ce isi afla fericirea in case luminoase,pline de suflete entuziaste..

Ajung in casa...imi pun tacticos pardesiul pe umerasul de la intrare...imi pun pe nas ochelarii de citit si incep sa descifrez ziarul;parca e prea linisite...nu e de ajuns ca sunt singur zi de zi? hmm...un disc bun...magnetofonul incepe sa scartaie usor si cufundat in lectura si in muzica mai pierd 3 ore...lumina galbena a soarelui a facut loc luminii nisipoase a felinarului din fata geamului...ma uit pe geam,pustiu,muzical de pustiu...linsitea inspira muzica...muzica ce o ingan in timp ce mai imi aprind o tigare si ma confund cu notele scartaite iesite de magnetofon.O singuratate ma cuprinde prin fiecare miscare,prin fiecare zgomot ce lasa un ecou,prin fiecare tablou,lumina...

Stau singur,ceasul cu cuc iar a ramas in urma,dar ce mai conteaza...sunt singur..pierdut printre obiecte...imi retraiesc tineretea prin fumul de tigara...inca o zi a trecut...

Nu as vrea sa fiu acel alter-ego..nu suport acea atmosfera de nemiscare,de liniste...care nu inspira viata ci inspira mai degraba imobilitatea unei statui...din cismigiu desigur...acea lumina galbena care parca vine in acelasi timp cu linstea...

As vrea sa ma transpun in locul lui si sa fiu obisnuit cu asta ,sa nu stiu ce va fi sau ce a fost ci sa traiesc in acelasi timp iar si iar...i'm no one now,i'm agony...

Sentimente imperative

De ce nu putem simti exact sentimentele pe care le dorim?De ce nu ne putem ordona starile care ne traverseaza sufletul ca pe o autostrada exclusivista?

Imprevizibilitatea noastra sentimentala este un amestec de imagini,sunete,locuri,melodii,atingeri,gesturi,priviri,saruturi in miez de noapte iar noi suntem purtatorii tuturor acestor stele cazatoare ce ne sageteaza mereu constiinta uneori aprinzand tot cerul spiritului nostru alteori fiind doar o scanteie ce trece neobervata dar care pana la urma isi lasa urmele albe de lapte pe cerul negru.Lumea este o chitara si noi o vedem dar notele cantate de ea le simtim in suflet ,mici vibratii ce mai fac sa cada cate o stea si un vis sa se implineasca...nu pare greu...dar uneori notele nu sunt pe placul nostru si incercam sa sarim de pe o linie pe alta a partiturii,sau,uneori,unele note sunt premisa unor vise care nu se stie daca vor avea o concluzie sau vor continua sa sclipeasca mereu in noi...doar ca..nu..chiar nu putem canta la acesta chitara.Notele noastre preferate vor ramane mereu printre alte note si tot ceea ce putem face e sa asteptam si probabil vom mai prinde din zbor cate una.

Nu stim,nu putem sau...nu vrem sa ne putem controla sentimentele...acestea ne lovesc ca usoare adieri de vant,chiar transformandu-se in furtuna iar noi,niste suvite de par ne vom lasa in bataia lor...prea slabi sa ne putem impune...prea lenesi sa gasim motive...prea afectati de rafalele de vant numai stim unde sa cautam si vom uita de alta adieri,mai calde,mai placute...vom ajunge intr-o rutina cu care ne vom obisnui si vom uita sa stralucim...Vreau sa ne lasam dusi de vant si vom intalni alte mii de vanturi care ne vor face sa ne cunoastem cu adevarat sufletul...si...probabil intr-o zi cu soare vom ajunge sa ne cunoaste atat de bine incat sa ne putem plimba prin vant cum vrem,sa simtim ce vrem...sa fim tristi cand suntem singuri,sa fim fericiti cand suntem cu prietenii, sa fim spirituali cand suntem doar noi doi,sa fim zambitori dimineata,sa aruncam cu zambete cand nimeni nu are chef sa zambeasca...dar pana atunci odata ce o culoare sentimentala ne acapareaza uitam de celelalte culori...uitam sa cautam...acum sunt pensula din mana ta iar tu imi vei colora sufletul...doar ca am o ultima conditie inainte sa ma las purtat de mana ta de artista prin paleta de culori...sa fiu culoarea ta complementara...ahh..si sa fi putin stangace te rog,ca sa te pot pata si pe tine cu nuantele mele...

Daca ai pleca....

Daca ai pleca...mi-as inchide sufletul intr-o cutie ferecata cu clipele petrecute impreuna iar cheia cutiei ai fi tu...

Ploaia boema

Sunt plictisit.Stau singur la Mc.Nu ca ar fi prima oara dar acum simt ca e altfel.De ce ploua tocmai azi,tocmai acum?va trebuii sa caut zambete si ochi verzi printre picaturi.El e la meditatii,El e ocupat,El se joaca,Ea doarme.

Singur dar inconjurat de oameni,cu acelasi fundal muzical in urechi...da...o melodie cu ploaie...n-am chef.

Acum stau si incerc sa analizez un cuplu ce s-a asezat in fata mea.La inceput ea sta singura,serioasa, totusi mimica fetei o tradeaza si reda o neliniste emotionala,neexteriorizata.El un baiat simplu cu un chip cald,voios,ce pana la urma a reusit sa dezveleasca sentimentele ei.Vorbesc,cuvinte simple,de rutina dar care alunga momentele de plictiseala.

El iar a plecat.Ea ramane singura si iar isi picteaza pe fata seriozitatea,acum se joaca cu bonul...se uita pe geam la orasul gri si da nervos din picior in timp ce el se intoarce la masa.De ce unii se incrunta inainte sa spuna ceva...?Urmeaza un zambet-?Se pare ca nu-dar pana la urma a reusit sa creeze un zambet din cuvinte.

As putea spune ca sunt fericiti,dar privirea ei inspira...inspira monotonie...monotonia unui oras acoperit de ploaie.

Merg singur prin ploaie si parca picaturile reci ce mi se preling pe gene pot sterge orice urma de idee concreta si brusc un sentiment de fericire ma face sa rad,sa cant ,sa ma misc dupa muzica,sa vad un mic soare in fiecare picatura.

Fiecare picatura are povestea ei;vede lumea de sus fara detalii si ii place;vedea lumea de pe piele unei fete si ii place dar incepe sa vada si detaliile si observa tot mai mult defectele societatii;vedea lumea de jos exact cum e,grabita,cu pasi mari,serioasa...asta pana cand o sa se confunde cu zeci de alte picaturi si atunci va uita ca intr-o zi va vedea soarele.

Numai vreau sa merg singur pin ploaie...vreau sa mergem scaldati de soare si sa uitam sa fim seriosi.

O imagine interesanta

Pentru ca in jurul cafelei graviteaza din ce in ce mai multi oameni se pare ca poate fi folosita si in arta....nu numai pentru scopul ei initial..

O poza interesanta gasita pe internet

Amestec sentimental intr-o ceasca de cafea

Ce ar merge acum o ceasca de cafea..Si cu gandul asta pornesc la drum..un drum ce nu avea un inceput si nici un sfarsit ci doar o parte de mijloc...in care toate peisajele se amesteca ,culorile formeaza nuante,se impreuneaza ca mainile a doi indragostiti si dupa se contopesc formand una singura.Niciodata nu a avut un inceput.Nu am pornit de la un singur sentiment ci de la mai multe ce se amesteca iesind de sub forma oricarui cliseu.Pana acum 2 ore starea lipsea cu desvarsire si nu a aparut in urma unei cafele dupa cum era de asteptat ci doar la gandul acesteia ce ma facut sa ma auto-motivez si sa dau uitarii dependenta de cofeina...dar parca tot as bea una fierbinte...Stau si ma framant pe scaun incercand sa-mi dau seama de ce am chef si chiar nu imi pot da seama dar urmele luminoase a unor cuvinte infiltrate pe sub genele aproape adormite ma fac sa tresar...si aceasta stare de buna dispozitie imi revine usor dar sigur , fiecare cuvintel actionand ca un amplificator si cu toate ca acum sunt o pictura in antiteza totusi zambetul de pe fata ma tradeaza...

As vrea sa poti sa surprinzi imaginea coloristicii sufletului numai din negru si alb,sa crezi culori din nonculori sa poi sa simti ce simt si eu acum...adica nimic concret,totul amestecat dar conturat si in acelsi timp inconstient...poti?

De ce nu iti poti induce ce stare vrei?De ce suntem facuti asa?...Pentru ca ne bucuram fiecare de sponataneitatea din ochii celuilalt,de stangacia unor sentimente si apreciem fiecare gest imprevizibil facut...si cu toate ca unele gesturi nu se incadreaza la cele dragute noi le apreciem asa orbiti de imprevizibil...Vreau sa fiu mereu orbit de sentimente pentru ca mi-e frica...mi-e frica de ceva necunoscut,si daca acest necunoscut isi pune amprenta asupra mea voi deveni imprevizibil...adica dragut?Deci ,ce mai vreau?!Continui sa cred ca acum o cafea mi-ar face bine dar probabil ca daca mi-as permite acest moft scopul noptii va fi uitat...dar cine a gasit astfel de scopuri pentru zi si noapte?hmm..nu cred ca cineva stie dar toata lumea le respecta..ciudat..de ce respecti ceva ce a zis cineva pe care nu-l cunosti?Si de ce tot te intreb pe tine cand si eu ma pot intreba pe mine insumi si tot nu voi gasi un raspuns...nu voi gasi un raspuns pentru ca nu stiu...nu stiu ce simt...dar pot zice ca tu esti cafeaua ce ma face sa tresar la soneria ceasului,ce imi alunga somnul in mijloc noptii,ce ma face sa ma trezesc mereu mai devreme,ce nu ma lasa sa dorm,ce ma face sa rad in somn....vreau sa fac o crema din luna pe care sa o pot amesteca cu tine si sa te sorb incet ca pe un capucino...

Valentine's day

Ca in fiecare an ,acces de ipocrizie."Aaa...frate pei e un cacat..nu stiu pe nimeni care sa serbeze..si in plus de ce am serba daca e imprumutat?"dar in mintea ta de roman ti-ar palcea sa-ti dea X macar o felicitare,o mica atentie ceva simbolic.Nu sunt de acord sa dai cadouri in draci sa arati"uite frate cat te iubesc,numai am nici bani de tigari din cauza ta" dar unul simbolic,la momentul potrivit cu 2-3 cuvinte alaturi ar fi ceva inedit.Dar acum e la moda sa fi anti si efectul de turma se resimte mereu...si in plus de ce sunteti atat de anti valentine's day?Nu v-ar placea o sarbatoare in plus?fie ea si imprumutata dar macar poate iti invoca sentimentul acela de sarbatore;iti cultiva creativitatea,te inspira...dar tu nu...tu trateaz-o ca pe oricare alta zi..."ha hai sa facem misto de aia care se iubesc" si cand o sa te loveasca pe tine vei trata fiecare zi pe valentine's day.

Nu sunt pro pentru metoda romaneasca..hai sa luam cadouri ca asa fac aia din occident,nu conteaza ca nu o iubesc dar macar sa-i dau starea asta ,ca si cum as iubi-o poate ma cheama si ea la o "cafea" ceva,acasa...sau sa-ti umpli pitipoanca de cadouri si ea sa fie ceva de genu"ce vrei ma de la mine?!"

Dar asta e metoda romaneasca....metoda originala e sa faci un cadou pentru ca ti la persoana respectiva si ca ai ocazia sa petreci o zi intreaga cu ea...si crede-ma daca iubesti pe cineva ai sta 24/24 ore cu respectiva persoana...asa ca in loc sa va mai luati dupa"colegul mai cool"sau dupa idolii vostri(care presupun ca s-au gandit la cu totul alte premise decat voi,de ce nu sunt de acord cu valentine's day) mai ganditi-va.

Sunt anti pe de-o parte pentru ca avem si noi o sarbatoare si nu e la fel de mediatizata si ne pierdem identitatea...dar cine sa mai da mare cu identitatea de roman?!

Egoismul

Asteptand in statia de tramvai ma uitam in jur si tot ce vedeam erau niste oameni care au uitat sa zambeasca demult si care in permanenta sunt pe fuga.Si care ar fi solutia sa incerci sa-i inveti sa zambeasca din nou?...Fa un compliment,nimic mai mult...este chiar foarte simplu si 2-3 cuvinte spuse la momentul oportun pot insemna mult mai mult decat te-ai fi gandit,si tot ce trebuie sa faci este sa fi sincer...ok,poate putina exagerare nu strica...si nu te costa nimic.

Acum vorbind de egoism, se manifesta pe mai multe planuri dar indiferent pe ce plan se exprima vine in permanenta ca un feedback si il loveste pe cei din jurul tau.Nu fi egoist la capitolul vorbe,spune tot ce ai pe suflet si nu astepta sa ghiceasca cineva ce ai pe suflet...nimeni nu va ghici ce te framanta daca nu soptesti macar un cuvintel care ar putea ajuta.Vorbeste cu cei din jurul tau,incearca sa-i ajuti ,nu numai prin vorbe ci si prin fapte.Incurajeaza,spune lucruri care trebuiesc spuse in momentul potrivit,alinta,cearta,iubeste...Nu trebuie sa fi egoist,trebuie sa-ti imparti sentimentele,gandurile,supararile dar trebuie sa-ti alegi cu grija oamenii.Fa lucruri care i-ar face fericitii pe cei apropiati tie,zambeste si vei primi un zambet...doar alegeti cu cap persoanele...unii omeni sunt doar simple portrete pe o panza fara fond si fara rama..

Dar,totusi, parca pot zice ceva!

Nu stiu de ce mi-a trecut prin cap sa postez poza aici...?Nu, serios chiar nu stiu...dar tind sa cred ca e de la prea mult entuziasm sau pur si simplu sa o am ca amintire...cred k cea mai buna descriere o puteam scrie imediat dupa ce mi-am luat biletul dar atunci eram prea ocupat sa sorb o cafea si sa privesc zapada de afara.

Oricum mi se pare ca e o ocazie once in a lifetime asa ca merita tot entuziasmul

Ce pot zice mai multe de atat?

19.01.2010.Bucuresti

Un altfel de zi

Bob Marley se aude ca un ecou ce se loveste de fiecare fulg care isi cauta locul pe marea alba ce se intinde in fata mea.A new day...fumul scos de prima tigara se croseteaza cu gandurile mele fugitive.Nu pot sa ma concentrez la nimic concret si cu toate ca inca e intuneric o mireasma pluteste prin aer ce te face sa simti ca e o noua zi.Fulgii se joaca in cercuri deasupra noastra si fiecare privire aruncata pe geam la ora de mate imi subliniaza si mai mult sentimentul infantil:ningeee,iluzia sau adevarul ca aceasta ninsoare imi sterge gandurile si grjile si ma face sa visez ,iar,dar inca nu am ajuns la nicio concluzie daca este doar un miraj sau chiar zapada are acest leac inca nedescoperit.Sau poate este doar o oaza care iti spune:"hei,cu toate grijile tale si cu toata rutina ta,eu imi continui caderea;asa ca totul merge ca un ceas , uneori intarziat de cate o rotita care sare".

Orice urma de oras,de gri a disparut sub o plapuma groasa care amortizeaza orice miscare si parca sunetele se aud mai pronuntat.

Urmele lasate de vinul rosu pe zapada alba este ca un steag al biruintei intins dupa ce am dat zapada de pe alee...Cafeaua de dupa ar trebuii sa ma trezeasca si chiar daca vremea asta rece te indeamna sa stai la caldura iti vine sa iesi,sa alergi,sa te plimbi, in timp ce fulgii te gadila...aia buni...ca aia rai iti intra pe sub tricou si te fac sa tresari...

In sfarsit acasa,ajuns dupa un drum recunoscut doar dupa teiul care este pe jumatate alb ,ce formeaza o bolta deasupra aleii...urmele Craciunului inca sunt in parc,ca niste fantome ce cheama iar zapada...O lumina venita de sus pe melodia celor de la Pink Floyd imi arata faptul ca acasa ma asteapta cineva...

Ne pierdem

Sunt binedispus...nu ma intreba de ce pentru ca nu am un raspuns;

Sunt trist...dar nu am un motiv anume;

N-am chef de nimic si nu stiu de la ce;

Ne pierdem in monotonia cautarii unor raspunsuri la unele intrebari inexistente.

Restul e fantezie...

Oftez...

Oftez dupa clipe nu demult trecute;Oftez dupa fiecare secunda pe care nu am apreciat-o la adevarata ei valoare.Imaginile din cap se organizeaza intr-un film prost care se deruleaza pe o pelicula noua;totul pare atat de clar si...prezent.Simt ca daca ma concentrez mai mult chiar pot da timpul inapoi,sa fiu iar acolo,sa ma uit iar la soare cum rasare, sa vad sclipirea zapezii si sa am pictat pe fata acelasi zambet,fara vreun motiv anume ci conturat doar de tot ceea ce ma inconjoara.'Neata 2010,prezent...o urma de speranta imi da culoarea ce ma face sa trec prin clipe gri,undeva prin oras asteptand o simpla unda de parfum si un zambet ce mi-ar putea readuce entuziasmul...Pana atunci sunt cateva zile la mijloc in care o sa ma gandesc mereu la aceleasi imagini incarcate de sentimente...

Happy New Year!!!