Imi place sa ma regasesc in pielea unui egocentrist incurabil care crede ca artistul e la celalalt capat al firului,cantand in surdina doar pentru mine,imi place sa cred ca fiecare vers imi apartine...este doar al meu...si la urma urmei chiar asa e...cuvintele sunt neschimbate dar fiecare ureche isi pune amprenta subiectiva asupra melodiei...face trucuri cu fiecare cuvant in parte intr-un spectacol de circ fara public sau lumini,doar din sunete si trairi;stiu ca si tu auzi aceleasi versuri doar poate ca pentru tine au mai multa sau mai putin incarcare emotionala.
Poate ca am ajuns sa cred in versuri mai mult decat autorul a crezut in ele...poate pentru ca ceva spus de mine ti se pare nesemnficativ dar am dus nenumarate conflicte interioare pana m-am hotarat sa-ti spun,sau poate doar un cuvant de-al tau este plin de emotie,entuziasm dar eu il sar cu vederea;numai stiu sa fac diferenta dintre expresii banalizate din cauza repetarii excesive si cele cu adevarat speciale,la mijloc fiind tot o greseala a noastra...noi suntem de vina,noi suntem cei care au dezvelit cuvintele de orice sentiment,le folosim doar ca forme,fara fond...acum trebuie sa invatam sa vedem mai mult decat un simplu cuvant.
Am invatat fiecare in parte sa poftim mai mult,nu doar un singur cuvant,ca sa fim convinsi de ceva;asteptam intregi texte ca sa ne dam seama cu adevarat cat cantareste fiecare cuvant si intotdeauna poftim mai mult,un apetit enorm pentru dovezi imateriale, apreciem mai mult cantitatea decat calitate...si la sfarsit ajungem tot in aceeasi mediocritate a nesigurantei...
Ne mintim reciproc fara sa vrem prin aprecierea diferita a cuvintelor dar totusi inca ma mira ca unele cuvinte au ATATA greutate...si uneori nu imi ajunge un monolog intreg sa spun tot ce am in cap...
Norocul nostru e ca avem mai multe pe langa auz ca si simturi si toate se pun cap la cap in vederea construirii unui sentiment,cladit din caramizi de emotii,facute din starii,exprimate prin cuvinte...
No comments:
Post a Comment