Ironic

De ce trebuie sa ne dam seama de ceva dupa ce am pierdut acel lucru? De ce apreciem ceva cand numai este?De ce golim rafturile de carti,cd-uri,haine cand creatorul lor paraseste scena vietii?De ce sunam intruna cand o persoana nu mai vrea sa ne vorbeasca?De ce iubim cand celalalt nu ne mai iubeste?

Mi se pare ca viata are un umor ironic si ca uneori sta si ne rade in nas la micile naivitati pe care le avem noi ,oamenii...

Mi se pare o ironie perfecta, desavarsita de fiecare picatura acida cazuta pe sufletele noastre...o situatie fara iesire... oricat ne-am straduii sa apreciem ceva ce avem,nu reusim sau daca reusim nu este la fel de intens...In cautarea aprecierii supreme atingem superlativul tragicului ajungand intr-o stare perfect antitetica

Si asta nu e de ajuns...oricat de des am trece prin astefel de experiente vom fi la fel de naivi in situatii asemanatoare si vom ajunge sa traim din deja-vu in deja-vu,aparent un cerc vicios ce poate fi rupt...cum? Nu stiu nici eu dar deja am trecut prin prea multe deja-vu-uri...

De ce trebuie sa folosim mai multi muschi cand ne incruntam decat cand zambim? De ce trebuie sa cunosc tristetea pentru a fi fericit?