Cu o punctualitate ce cam lasa de dorit toamna si-a facut aparitia si anu asta.Vine mereu cu aceleasi semne,stereotipa,mereu instigand la melancolie.Dar nu o melancolie obisnuita,probabil asta face toamna mai speciala, ci una in care visezi in timp ce te uiti pe geam.Visezi prin prisma realitatii, o realitate ce ajunge din verde la culori calde,rosu,galben intrun final ajungand la apasatorul gri.Te uiti pe geam si vezi cum cad frunzele,odata martore la soaptele de dragoste spuse de 2 pacifisti care si-au facut adapost la trunchiul unui copac,ajungand sa se oflieasca si ei odata cu martorii povestii lor de dragoste ,cum ploua continuu,cum soarele numai apare si incepi sa visezi cu ochii deschisi la ceva cu totul opus celor de fata.Intri intr-o stare de apatie...nimeni si nimic nu iti mai aduc starea de fericire...totul este o nonculoare...si tot ce a fost colorat odata dispare printre picaturile de ploaie care par sa spele totul...Sterg semnele verii de pe fetele fiecarora,sterg si unele nuante de sentimente si te trezesti gol.Unde este rasaritul care te mangaia asta vara?Unde este zambetul lui care se reflecta pe fata mea?Unde sunt razele din ochii lui care imi patrund adanc in suflet?Raman ca o dulce amintire ce iti mai aduc un vant bland de vara dar care se va amesteca si el cu mirosul de scortisoara din noiembrie si va disparea de tot...
No comments:
Post a Comment