Friday, February 04, 2011

Sertar plin de idei si lenjerie intima

Inainte de toate vreau sa spun ca majoritatea prietenilor mei au dezvoltat niste fetisuri cam ciudate...probabil ca le provoaca placere sa-mi spuna ce bine o duc ei cat sunt eu in sesiune si ca au terminat acum nu stiu cat timp si ca o sa plece la munte si tot asa...
Acum simt nevoia sa descompun fiecare idee din cap in mai multe fire ce pleaca din diferite parti si ajung la un punct comun ce da nastere unei idei noi...incerc sa ridic fiecare gand pe un postament,sa-l observ fara sa-l ating si abia in momentul in care sunt sigur il abordez...fiecare gand se aseamana cu un suflet femnin,procedezi la fel...la fel de misterios,la fel de intim...
Ajungi sa-l intorci pe toate partile,il disociezi in cuvintele caracteristice,le intinzi pe o foaie si iti dai seama cu stupoare ca n-are nici un inteles...pacat ca sufletele lor sunt compuse din mult mai mult decat un gand si oricate temple am ridica nu prea le vom intelege...
Lenjeria intima...acelasi loc cu ideile? Face si ea parte din sufletul feminin,o defineste ca si persoana cand numai ramane nicio masca intre tine ele...spiritual intr-un mod inocent;dar ideile...cum ramane cu ele?
Cred ca vor trebui sa mai astepte in acelasi loc,poate se combina cu lenjeria intima si ia nastere o idee buna...sau daca nu sigur se completeaza reciproc...

Wednesday, January 19, 2011

Comercial(sau cum sa nu ai idei)

Laitmotivul vietii mele se rezuma acum stric la verbul "a invata".Singurele lucruri care te mai scot din rutina sunt tigarile si telefonul.
Oricum in cel mai fericit caz te suna un prieten...in aceeasi situatie cu tine..si convorbirea se va reduce semnificabil "Ce faci frate?" "Bine invat,maine am examen la embriologie(chiar am si ai aici dovada scrisa ca ma omor cu embriologia) "-"ahh eu am drept roman..invat si eu..".Ajungi sa crezi ca usor,usor ajungi sa te prostesti ,ca numai sti sa vorbesti,numai sti sa dezvolti o convorbire...
In cel mai nefericit caz suna cineva care e deja in vacanta...atunci simti ca iei contactul cu realitatea;cu toate ca tu nu crezi asta , lumea din jurul tau inca se misca si in absenta ta..si incepe sa povesteasca(ideal ar fi sa fie undeva pe partie si sa auzi vag muzica si sunetul schiurilor); atunci simti cu adevarat ca viata ta sociala e ca si neexistenta..si te mahnesti...si ca sa scapi de mahnire te duci si fumezi o tigara.
Sesiune,greuceanu...

Wednesday, December 22, 2010

Poveste de Craciun

Bucuria iernatica adusa de sarbatori, palida,expirata in alti ani de griji si probleme s-a ascuns in partea amnezica a mintii facand loc uneia nou noute cu miros de brad si de vechi.Macar pentru un minut m-am simtit cu adevarat pierdut in spatiul efemer al sarbatorilor pline de lumini,zambete,alb...doar fatada frumoasa a acestora...
Si in fiecare an auzi peste tot de probleme si cum ca nu toti sunt fericiti de Craciun..dar m-am saturat sa tot aud asta,sa-mi influenteze gandurile la fiecare sarbatoare...sunt egoist...vreau sa simt bucuria din copilarie adusa de magia cadourilor de sub brad ce pareau ca singure au ajuns acolo,inca reci si mirosind a portocale...inocenta inconstientei si retrangerii spatiului doar la o fericire dureros de pura,neatinsa..si pot sa zic ca am simtit-o...fara sa vreau...cu mana pana la coate afundat in beteala si globuri si cu ochii la beculetele de pe oglinda...am gasit un simbol al Craciunului...un mic ornament sub forma de saniuta;prin cate Craciunuri a trecut?oricum mai multi ani decat am eu...cate fete fericite si in acelasi timp triste a vazut? Cate arome a mirosit? Cate datini a vazut? O mica enciclopedie care daca ar putea sa scrie ar fi mai buna decat orice autor de pe piata...dar asta e farmecul..nu poate..asa ca tot incerci sa-ti imaginezi fiecare Craciun vazut de ea..fiecare brad in care a fost agatata..mai bogat,mai saracacios..
Si parca vroiam sa prelungesc acea clipa,sa ma simt iar copil,sa simt iar cuvintele mai departe de muzica de Craciun...dar nu aveam nevoie de cuvinte,nu aveam nevoie de muzica,nu aveam nevoie de nimic...disparuta dar marcanta..

Saturday, December 04, 2010

Decembrie

Invatam iar sa fim fericiti...am stat prea mult inchisi in noi insine ,pentru un an intreg si macar pentru o luna avem prilejul sa evadam...sa intram iar cu pasi timizi intr-o stare de euforie ce vine sub forma de frisoane ale iernii...am uitat unii de ceilalti dar acum fiecare cadou dintr-o vitrina frumos impodobita ne aminteste de cineva...si daca am putea am lua cate un cadou pentru fiecare amintire...
In timp ce imi conturez sentimente din mici trairi stau si ma intreb ce mai simte un oras gri in apropierea sarbatorilor...as vrea sa pot sa citesc gandurile oamenilor...macar pentru o secunda...Sarbatorile sunt mai mult decat un tablou pictat in culori calde,pline de candoare...fiecare contribuim la pictarea acestui tablou cu o linie sau un punct dar se pare ca ne complacem in situatia de a fi ipocriti..nu vrem sa stricam tabloul,vrem sa-i sporim frumusetea si de aceea nu ne infatisam cu adevarat trairile...dar oare daca nu suprinde nimic adevarat este la fel de frumos?
Uita, pentru o luna, de stres si de griji...invata sa-ti machiezi in fiecare dimineata pe fata un zambet larg si sa te comporti ca un actor...backstage poti folosi orice culori dar in fata luminilor societatii sporeste bucuria cu un zambet si o linie pastelata de culoare...
Pana o sa va conving sa numai fi incruntati macar cand luati cadouri sau stati si reflecati la luminitele unui brad frumos impodobit dintr-o vitrina parfumata...eu raman la gandurile mele cu miros de scortisoara,gust de vin fiert,pasi mici prin magazine si mai mici,targuri de cadouri,constientizarea buzelor tale calde pe obrazul meu rece, bucurie in fiecare imagine a iernii...in fiecare vers al colindelor..

Friday, November 12, 2010

Scri(plimbare tomnatica prin ganduri)

Si continui sa faci asta...vrei sa impresionezi dar nici tu numai sti pe cine..iti alegi cu grija fiecare cuvant , sa fie cat mai "emancipat" din punct de vedere literar..citesti..citesti mult si esti constient ca asta te ajuta in fiecare discutie pe care o ai cu o persoana cu care vrei sa flirtezi...te transpui intr-un personaj de film omniscient ,uneori misogin,alteori un feminist convins...numai sti cum esti tu defapt,mai presus de orice cuvant,orice haina,orice ochelari,orice accesoriu...iti este frica ca ai da gres daca ai reveni la cum iti place sa spui tu:"starea initiala" adica doar tu cu inima ta..cand inima simte un raspuns la o intrebare iti da de veste iar atunci tu te sperii..nu ai cum sa te mai ascunzi in spatele acelui personaj sau oricum ,daca ai cum,crede-ma e mult mai speriat ca tine...si atunci cauti refugii,persoane; daca nu e una atunci e alta si ajungi sa iti pui fiecare of pe tava in fata unui necunoscut...asa e mai simplu,te-ai saturat ca fiecare prieten sa-ti judece tot ceea ce faci si iti vine mai comod sa te destainui unor necunoscuti...nu-l intereseaza pe acela...ci doar curiozitatea..sau poate setea de a invata psihologia umana il fac sa soarba fiecare cuvant plin de sentimente iesit din gura ta...cu ce te ajuta? te simti mai bine...parca da...dar ajungi un ipocrit care incearca sa nu-si renege sentimentele...dar in acelasi timp sa para distant, influentat de altii ajungi sa spui ceva iar in capul tau sa fie : sper ca Dumnezeu sa nu fi auzit asta...stai calm sigur nu a auzit...a simtit..dupa asta o dai la intors si incepi sa-ti dai arama pe fata si atunci zambetele necunoscutilor incep sa piara rand pe rand si dispar precum o stea cazatoare...le mai vezi doar urmele in fiecare gand care iti vine si pe care incerci sa-l refuzi ca fiind al tau..spui ceva cu ura ca apoi sa-ti para rau cu o duiosie covarsitoare care pare ipocrita dar e sincera...iti verifici sentimentele si te calmezi la gandul ca maine vei vedea pe cineva,vei auzi sau pur si simplu vei sti ca e acolo si incerci sa te linistesti gandindu-te ca "a acceptat".Ajungi sa te multumesti cu prea putin iar cand ai mai mult uiti de aceasta multumire si ca un drog vrei sa maresti doza cu fiecare zi care trece...cat despre mine stati linistiti...drogat de sentimente.

Saturday, November 06, 2010

Ironic

De ce trebuie sa ne dam seama de ceva dupa ce am pierdut acel lucru? De ce apreciem ceva cand numai este?De ce golim rafturile de carti,cd-uri,haine cand creatorul lor paraseste scena vietii?De ce sunam intruna cand o persoana nu mai vrea sa ne vorbeasca?De ce iubim cand celalalt nu ne mai iubeste?
Mi se pare ca viata are un umor ironic si ca uneori sta si ne rade in nas la micile naivitati pe care le avem noi ,oamenii...
Mi se pare o ironie perfecta, desavarsita de fiecare picatura acida cazuta pe sufletele noastre...o situatie fara iesire... oricat ne-am straduii sa apreciem ceva ce avem,nu reusim sau daca reusim nu este la fel de intens...In cautarea aprecierii supreme atingem superlativul tragicului ajungand intr-o stare perfect antitetica
Si asta nu e de ajuns...oricat de des am trece prin astefel de experiente vom fi la fel de naivi in situatii asemanatoare si vom ajunge sa traim din deja-vu in deja-vu,aparent un cerc vicios ce poate fi rupt...cum? Nu stiu nici eu dar deja am trecut prin prea multe deja-vu-uri...
De ce trebuie sa folosim mai multi muschi cand ne incruntam decat cand zambim? De ce trebuie sa cunosc tristetea pentru a fi fericit?