Saturday, December 19, 2009

Nu te-a uitat nimeni

Inghetat, dar cu vin rosu cu rom si migdale prin vene.Asa m-a gasit iarna.Am stat in culcusul meu format din vise , pana acum...Un moment de linsite presarat usor de fulgii de nea ce continua sa cada neincetat , totul prinzand o vibratie infundata...parca in acest peisaj si sunetul uita sa se mai prelinga prin urechile noastre.
Intr-un final si timpul a inteles si mi-a acordat o secunda in care totul a incremenit...si pe mine prins in acest flesh cu ochii spre luminile din parc,cu gandul la...la..la prea multe ca sa le pot scrie acum.Aceasta secunda se prelungeste si nu se mai termina,nimic nu se mai misca,nimic nu se mai aude si mi-e frica de aceasta liniste mormantala,oare ceilalti aud ce gandesc? Acum,in acest moment de panica atemporala pot sa ma gandesc la...tot.Simt ca iar sunt eu,dupa o perioada in care am uitat total de propria persoana,captiv intr-un ceas analog ce continua sa mearga fara oprire,parca mereu impins de la spate de un demon format din rotite zimtate.
Amintirile,gandurile,ideile ma invadeaza,sunt coplesit si totul ma face sa fiu fericit.Sunt acelasi,neschimbat...am stat bine ascuns si nimic din ce a fost nu a disparut,a stat ,ca o umbra omniprezenta in subconstient si a asteptat prilejul sa iasa la suprafata...si acum iata-ma aici...iarna...dar cand am plecat parca era vara si cald...Amintirile sunt tot acolo,nesterse,imagini vizuale auditive si sensitive ce formeaza un film alb-negru din trecut.Detaliile nu s-au pierdut si chiar si firele de praf stiu unde sa se aseze pe pelicula.La sfarsitul filmului ma gasesc iar sprijinit de terasa,inconjurat de o patura alba si inghetat.Vad cu ochii din trecut , prezentul...o lacrima trista cade pe zambetul fericit...

Tuesday, December 15, 2009

Despre "frumos"

Daca cineva m-ar intreba ce-i frumosul i-as raspunde simplu "Nu Stiu".De ce nu stiu?Pentru ca nu stiu daca cei din jur apreciaza aceleasi valori ca si mine.
Apreciem frumosul intr-un mod subiectiv si poate ca ceea ce cred eu a fi frumos,pentru altii ar fi urat si vice-versa.
Apreciez frumosul strict din punctul meu de vedere si nu pot sustine ca ar fi ceva universal valabil.Probabil ca cei din jurul meu,mai ales prietenii mi-ar imparatsi ideea,pentru ca am crescut impreuna avand aceleasi idei.
Totul tine de cei din jur,ce ne influenteaza incontinuu,din momentul in care ne nastem pana cand murim.Acestia ne inflluenteaza ideile,si probabil ne fac sa vedem lucrurile in felul lor,dar usor schimbat de propria perceptie.Aceasta schimabare adusa de tine insuti,la opiniile altora,nu este una de profunzime,in care separi cu totul frumosul de urat,ci este una mai superficiala conturata de gradele de comparatie.
Daca tot insisti sa ma intrebi ce e frumosul pt mine pot sa-ti zic "Viata de licean","Colega de liceu","Mirsoul de scortisoara si mandarine iarna","Bradul de Craciun","marea","plaja","ninsoarea de afara"....

Wednesday, December 09, 2009

Negrul a devenit alb

Cel putin asa mi se pare acum...Totul e pe dos...Nu stiu cu exactitate cum ar trebuii sa mearga totul ca sa fiu pe deplin multumit.Mereu tindem spre acea stare de multumire deplina dar probabil este doar un miraj si nu ai cum sa sa atingi cu adevarat acea stare.Si din ce in ce mai mult sunt convins ca eu,noi ,suntem de vina pentru tot ce se intampla in jurul nostru.Noi suntem autorii propriilor vieti si le desenam cum vrem,sau mai bine zis cum putem.Noi suntem creatorii proprilor probleme si intr-un final tot noi suntem cheia care ne scapa de aceste probleme...
Nu putem schimba trecutul...trist...si de fiecare data trecutul ne atrage atentia asupra prezentului.Putem schimba doar viitorul si uneori chiar prezentul.
Dar cand ceva merge prost,atrage dupa sine mai multe lucruri care merg prost.Si toate se strang intr-un interval scurt de timp.Si tot incerci sa scapi de aceste stari dar vin in valuri si te cuprind.
Cand nu te mai astepti la nimic bun,apare o mica usita de iesire.
10 minute petrecute cu ea..ah..ea...intr-un colt de strada,impartind acelasi frig prin trupuri si aceiasi stare melancolica si visatoare in interior.Nu vreau sa sa termine aceasta clipa si incerc sa o prelungesc cat mai mult dar niciodata nu pot sa o prelungesc cat de mult as dori.Aceasta neputinta este un amplificator al constiintei interioare ce imi spune mereu ca un ecou pierdut ea...ea...ea....Este ca un parfum fin ce face ca toate probleme tale sa se evapore si sa fie si ele luate de vantul tomnatic.Vad totul printre niste suvite de par ce se zbat odata cu vantul rece...
Ca prin minune numai stiu nici trecutul nici viitorul ci traiesc prezentul intr-o euforie continua fragmentata de delicate atingeri calde dar in acelasi timp reci...
Imi pastrez starea interioara pe cat de mult pot dar se pare ca asta nu decid eu,decide un chip gri,sters in locul meu,ce strange toate grijile luate de vant si ca un vartej le aduce inapoi...
"Inapoi pe pamant,Bucuresti,tramvai..."si iar ma pierd in grijile cotidiene dizolvandu-ma intr-o ploaie rece...

Thursday, November 26, 2009

Parfum de cappuccino


Stau in pat si privesc un perete gol,doar doua linii de lumina alba il strapung intr-un mod misterios.Nu pot sa dorm. Cappuccino m-a tinut de vorba pana la ora la care pot sa urmaresc apusul lunii.Este fin,atat din punctul de vedere al gandurilor cat si a zambetului ce se infiripa pe fata mea de fiecare data cand ma lasa sa-i simt aroma evaporata din esenta sa.Sunt sentimentele ce se trezesc dupa atata timp doar dintr-o simpla atingere, miros de coaja de portocala sau aroma unui ceai de mult gustat.
Stau si privesc panza noptii insirata peste cerul senin.Iar cineva a scapat pe ea mici pete de vopsea luminate de departe.Norii usor dizolvati de albastrul inchis par munti pusi in reflectorul nocturn,luna.Totul pare atat de limpede si linistit.Parca astept ca ceva sa deranjeze aceasta liniste dar nimic nu se petrece. Ca o pictura uriasa pe care incerci sa o cuprinzi cu o singura privire,dar nu poti, pentru ca in permanenta ceva iti atrage privirile si te face sa te simti marunt pe langa imensitate sa.Copacii,paznicii goi ai noptilor de toamna strajuiesc aleea.In lumina felinarelor ,palide ce au fost martorii plimbarilor nocturne a oamenilor ce continua sa vina si sa plece,strajuind doar pentru o secunda la lumina lor ca intr-un film de dragoste,par mai tristi,ca rupti dintr-un cadru vechi,de pe un film de fotografic ce nu a fost niciodata developat.
Ce culoare ai atribuii linistei?
Frigul de afara si-a facut loc pana si in cerul noptii unde a picurat usor mici stropi de limpezime ce s-au extins curpinzand tot cerul.El stie cum sa scoata in evidenta prin comparatie,lumina lunii alba si rece cu cerul de un albastru inchis,parca si el atins de gerul de afara.
Ma intorc la birou.Cappuccino numai e.Mi-e dor de caldura sa,de mirosul sau,se atingerea sa,de energia sa,de culaore sa.Totusi mi-a lasat in suflet mici franturi de sentimente ce incerc sa le resimt iar si iar...sa le dau pe repeat si sa stau toata noaptea asa.Parca timpul a trecut mai repede in compania lui , mi-a insuflat energia,ascunsa sub finetea sa si poate si usor din parfumul sau ce ma face sa ma gandesc obsedant la el.Acum stau si astept sa rasara soarele,poate el va mai reusi sa-mi dizolve gandurile ce ma tin treaz.
Si totusi..sunt momente cand lumina alba de langa birou nu-mi inspira doar o stare rece si monotona, sunt clipe cand soarele de noiembrie tarziu ascunde mai mult decat o caldura banala...

by
curlymeph

Wednesday, November 25, 2009

Scrisoare catre departari


Draga tu,
M-am obisnuit cu acest tablou,defapt este un autoportret,nimic mai mult.Propria imagine pe un cadru pastelat , usor incruntat dar cu un zambet voios in coltul gurii.Toate acestea pentru a da un sentiment de ambiguitate,ca tu sa nu stii cu adevarat ce simte autorul autoportretului.Este inconjurat de o rama groasa pentru a acunde faptul ca, poate, acesta facea parte dintr-un tablou mult mai mare si mai complex,dar cum timpul isi lasa amprenta pe toate,doar aceasta bucatica se pare ca a mai ramas.Dar nu are rost sa mai zic alte detalii pentru ca le-ai simtit,tu...
Si iar se lasa noaptea si iar te apuca dorul...se pare ca soarele a devenit cel mai bun prieten al tau,te face sa uiti de restul si te acapareaza cu stralucirea lui tomnatica,iar cand ramai singura,in noapte fara el ,incepi sa-ti aduci aminte vag de niste sentimente,dar nici tu nu sti daca mai le simti sau sunt doar amintri...
Ti-au mai ramas cuvinte aruncate pe niste foi si scoase la greu dar care se pare ca au devenit niste usuratice,pentru ca nici ele nu te mai ajuta acum,isi iau zborul usor de pe buzele tale si incep sa zboara in departari uitandu-si tinta si iar dai gres,pentru a cata oara...?!
Stai in coltul tau inconjurata de sol major,re major si la major si nu faci nimic...decat sa asculti niste note puse intr-o dezordine care suna bine si sa te prefaci ca te detasezi de tot.
Caldura adusa intre timp de un oarecare tip te face sa uiti de tot...ce ironic...ce sunt 2 saptamani pe langa 4 luni?Ce sunt 14 zile de toamna pe langa 7 de vara?Te lasa si el si iar te intorci la vechile sentimente...pot sa zic" te intorci" sau mai bine "iti amintesti"??
Afisezi in permanenta o masca pe care ai uitat sa o mai dai jos si ai ramas lipita de ea , numai poti sa o dai jos nici cand vrei,nici cu cine vrei si in permanenta te prefaci chiar si atunci cand nu trebuie,cand trebuie sa fi in starea ta bruta dar ai uitat...ai uitat de tine,ti-ai uitat identitatea,ai uitat de inima ta...mai sti cum se simte acolo inauntru?
Si iar incepi sa scrii in speranta ca poate se va schimba ceva...povesti ipotetice existente doar in mintea ta care ar putea lua o forma...dar da-le odata o forma!!! Adu-le la viata...O mare diferenta intre fapte si vorbe,materilizeaza-ti ideile,materializeaza-te tu...mai poti face asta?
Nu sunt o parte a prezentului,sunt in trecut,acum n saptamani...inafara cadrului,se pare ca o sa ratez sedinta foto de azi...

Yours,
Bobo



Author:you
Season:summer
Location:bus
Time:sunset


Sunday, November 22, 2009

Povestea unei frunze

Prima raza de soare dintr-o dimneata de vara ma trezit uosr picurandu-mi pe gene o usoara sarma argintie ce ma facut sa tresar.In stanga mea se gaseste alta frunza...doarme.Mi se pare atat de frumoasa si inocenta cu zambetul usor ce-i creioneaza chipul.Probabil oamenilor li se pare ca toate semanam intre noi dar suntem la fel de diferite ca si ei.Incet si vecina mea de creanga se trezeste din somn.Toata ziua o petrecem impreuna dar nu ne plictisim una pe cealalta.Avem discutii tainuite dar voi sunteti prea ignoranti sa crede-ti una ca asta si probabil ca este mai bine asa , pentru ca nu ne puteti afecta,discutiile voastre nu ajung pana aici sus pe creanga,doar uneori se mai aud in noapte soaptele innabusite a doi indragostiti...dar atat.Totul este perfect,o perfectiune subiectiva , pentru ca este perceputa doar de mine si de frunza de langa mine, pentru cei din jur totul parand ceva normal,ce nu are nimic iesit din comun,dar acesst lucru este stiut doar de noi doua si asta ne multumeste pe deplin.Zilele de vara au trecut ca si briza marii prin parul sarat al unei fete care tocmai a iesit din apa marii,repede dar in acelasi timp blajin,neperceptibil.A venit si toamna si incet dar sigur am inceput sa ne schimbam chipurile.Tot ce a fost verde incepe sa devina galben,ne ofilim dar totusi tragem de noi ca totul sa fie ca asta-vara,perfect.Incercam se ne mintim pe noi insine,ca nimic nu s-a schimbat ,dar stim amandoua ca timpul ne-a schimabt intr-un fel ireversibil si ca inevitabil va veni vremea in care o sa fim despartite ,una dintre noi va cadea pe jos si acolo va fi calcata de oamenii care au mereu acelasi parcurs.Chipurile noastre devin galbene aproape rosii dar incercam ca aceasta influenta sa sa pastreze doar la starea de aparenta,nu si de esenta.La un moment dat chiar toamna ne-a facut sa ne tradam una pe cealalta,stropindu-ne cu mai multe galben pe noi,celelalte frunze fiind mai verzi.Cautand verdele de asta vara am inceput sa ne uitam in dreapta si in stanga,am uitat de noi si ne-am orientat doar dupa aparente.Am gasit alte frunze mai verzi dar care au devenit rosii peste noapte si ne-au parasit.Si iar ne intoarcem una la cealalta,cu constiinta incarcata si pentru un moment,dupa atata timp in care nu am vorbit,parca reauzirea glasului celei dragi ne face sa ne simtim iar verzi...
Incercarile noastre de a fi din nou verzi esueaza si asta ne intristeaza si mai mult.Incercam sa profitam cat mai mult de timpul ramas.Ne trezim in mijlocul noptii si incepem sa murmuram declaratii de dragoste una alteia, sa ne promitem ca maine vom fi iar verzi, va fi iar vara.Ne trezim dimineata si abia daca ne mai salutam.Ne-au mai ramas doar sipotele ce se oglindesc ca un ecou al noptii...doar atat...din ceva perfect a mai ramas doar o singura bucatica care e departe de a fi perfecta.Inca incerc sa sa ma agat de ea,sa o fac sa creasca dar se pare ca in zadar.Probabil ca m-am ofilit atat de tare incat numai vad vechea prietena de langa mine,care probabil a cazut pe nesimtite pe asfaltul rece,in rutina oamenilor.Probabil ca voi cadea si eu,nu stiu unde ma va duce vantul dar daca cad langa ea probabil vom fi amandoua prea afectate ca se ne mai recunoastem si vom lua forma unor oameni ce niciodata nu s-au cunoscut.Vom avea niste vieti plictisitoare intr-un oras gri.Sufletul nostru insa nu va reusi sa stearga aceasta cicatrice lasa-ta de unele sentimente...o dulce cicatrice...

Friday, November 20, 2009

Hibernoterapia sentimentelor

Au fost.Inca sunt prezente.Incep sa le percep usor.Vin in valuri.
Uneori se intampla ca sentimentele sa-ti dispara treptat si sa crezi ca au fost si au trecut si ca nu mai ai nici o legatura afectiva cu trecutul.Pur si simplu nimic nu te mai face sa resimti acele stari ce ti-au dat lumea peste cap,nimic nu te mai face sa te simti,macar pentru o singura data, ca in acele clipe de euforie...Cu toate ca tu poate ai vrea sa le retraiesti acestea numai revin...cand vrei tu...Sau poate exista sentimente care ai vrut sa le ineci din propria dorinta,sa nu le mai aduci la suprafata insa nici de aceasta data ele nu te vor asculta si totusi vor reveni...evident exact in cele mai nepotrivite momente.
Cert este ca uneori iei o gura de aer ce se transmite sufletului tau iar aceste sentimente incep sa revina la suprafata...brusc...cea mai mica "gura de aer" luata poate insemna un impuls imens starilor tale interioare.Materializare acestei "guri de aer" poate fi un usor iz de parfum,o revedere a unor locuri sau persoane,o atingere,o privire,un zgomot,un glas,un suras,un zambet,o culoare,o melodie,un tramvai,un parc,o terasa de pe un oarecare bloc...aproape orice ne aduce aminte de sentimentele trecute.Un sentiment este un ansmablu de imagini vizuale,auditive,olfactive care se materializeaza in interiorul tau sub forma unei stari emotionale.
Si iata-ma,in acelasi loc,cu aceiasi melodie pe repeat,cu aceiasi viziune si gandindu-me la aceeasi persoana cu starile de emotie aferente,cu acelasi parfum inca pe tricoul meu.
Orice poate aduce aminte de un sentiment si poate...chiar sa il readuca la viata,adica ,de obicei, il readuce la viata.Esti bucuros sau esti trist ca starile emotionale vechi ti-au revenit?Pe moment nu sti ce sa raspunzi...dar peste un timp vei sti exact daca este prilej de bucurie sau tristete,totul vine de la sine...lasa-te dus de val...