Din ce in ce mai mult viata mi se pare plina de aluzii ,lipsita de profunzime si cochetezi cu tot felul de lucruri fie ca te intereseaza sau nu...
Friday, December 31, 2010
Wednesday, December 22, 2010
Poveste de Craciun
Bucuria iernatica adusa de sarbatori, palida,expirata in alti ani de griji si probleme s-a ascuns in partea amnezica a mintii facand loc uneia nou noute cu miros de brad si de vechi.Macar pentru un minut m-am simtit cu adevarat pierdut in spatiul efemer al sarbatorilor pline de lumini,zambete,alb...doar fatada frumoasa a acestora...
Si in fiecare an auzi peste tot de probleme si cum ca nu toti sunt fericiti de Craciun..dar m-am saturat sa tot aud asta,sa-mi influenteze gandurile la fiecare sarbatoare...sunt egoist...vreau sa simt bucuria din copilarie adusa de magia cadourilor de sub brad ce pareau ca singure au ajuns acolo,inca reci si mirosind a portocale...inocenta inconstientei si retrangerii spatiului doar la o fericire dureros de pura,neatinsa..si pot sa zic ca am simtit-o...fara sa vreau...cu mana pana la coate afundat in beteala si globuri si cu ochii la beculetele de pe oglinda...am gasit un simbol al Craciunului...un mic ornament sub forma de saniuta;prin cate Craciunuri a trecut?oricum mai multi ani decat am eu...cate fete fericite si in acelasi timp triste a vazut? Cate arome a mirosit? Cate datini a vazut? O mica enciclopedie care daca ar putea sa scrie ar fi mai buna decat orice autor de pe piata...dar asta e farmecul..nu poate..asa ca tot incerci sa-ti imaginezi fiecare Craciun vazut de ea..fiecare brad in care a fost agatata..mai bogat,mai saracacios..
Si parca vroiam sa prelungesc acea clipa,sa ma simt iar copil,sa simt iar cuvintele mai departe de muzica de Craciun...dar nu aveam nevoie de cuvinte,nu aveam nevoie de muzica,nu aveam nevoie de nimic...disparuta dar marcanta..
Saturday, December 04, 2010
Decembrie
Invatam iar sa fim fericiti...am stat prea mult inchisi in noi insine ,pentru un an intreg si macar pentru o luna avem prilejul sa evadam...sa intram iar cu pasi timizi intr-o stare de euforie ce vine sub forma de frisoane ale iernii...am uitat unii de ceilalti dar acum fiecare cadou dintr-o vitrina frumos impodobita ne aminteste de cineva...si daca am putea am lua cate un cadou pentru fiecare amintire...
In timp ce imi conturez sentimente din mici trairi stau si ma intreb ce mai simte un oras gri in apropierea sarbatorilor...as vrea sa pot sa citesc gandurile oamenilor...macar pentru o secunda...Sarbatorile sunt mai mult decat un tablou pictat in culori calde,pline de candoare...fiecare contribuim la pictarea acestui tablou cu o linie sau un punct dar se pare ca ne complacem in situatia de a fi ipocriti..nu vrem sa stricam tabloul,vrem sa-i sporim frumusetea si de aceea nu ne infatisam cu adevarat trairile...dar oare daca nu suprinde nimic adevarat este la fel de frumos?
Uita, pentru o luna, de stres si de griji...invata sa-ti machiezi in fiecare dimineata pe fata un zambet larg si sa te comporti ca un actor...backstage poti folosi orice culori dar in fata luminilor societatii sporeste bucuria cu un zambet si o linie pastelata de culoare...
Pana o sa va conving sa numai fi incruntati macar cand luati cadouri sau stati si reflecati la luminitele unui brad frumos impodobit dintr-o vitrina parfumata...eu raman la gandurile mele cu miros de scortisoara,gust de vin fiert,pasi mici prin magazine si mai mici,targuri de cadouri,constientizarea buzelor tale calde pe obrazul meu rece, bucurie in fiecare imagine a iernii...in fiecare vers al colindelor..
Friday, November 12, 2010
Scri(plimbare tomnatica prin ganduri)
Si continui sa faci asta...vrei sa impresionezi dar nici tu numai sti pe cine..iti alegi cu grija fiecare cuvant , sa fie cat mai "emancipat" din punct de vedere literar..citesti..citesti mult si esti constient ca asta te ajuta in fiecare discutie pe care o ai cu o persoana cu care vrei sa flirtezi...te transpui intr-un personaj de film omniscient ,uneori misogin,alteori un feminist convins...numai sti cum esti tu defapt,mai presus de orice cuvant,orice haina,orice ochelari,orice accesoriu...iti este frica ca ai da gres daca ai reveni la cum iti place sa spui tu:"starea initiala" adica doar tu cu inima ta..cand inima simte un raspuns la o intrebare iti da de veste iar atunci tu te sperii..nu ai cum sa te mai ascunzi in spatele acelui personaj sau oricum ,daca ai cum,crede-ma e mult mai speriat ca tine...si atunci cauti refugii,persoane; daca nu e una atunci e alta si ajungi sa iti pui fiecare of pe tava in fata unui necunoscut...asa e mai simplu,te-ai saturat ca fiecare prieten sa-ti judece tot ceea ce faci si iti vine mai comod sa te destainui unor necunoscuti...nu-l intereseaza pe acela...ci doar curiozitatea..sau poate setea de a invata psihologia umana il fac sa soarba fiecare cuvant plin de sentimente iesit din gura ta...cu ce te ajuta? te simti mai bine...parca da...dar ajungi un ipocrit care incearca sa nu-si renege sentimentele...dar in acelasi timp sa para distant, influentat de altii ajungi sa spui ceva iar in capul tau sa fie : sper ca Dumnezeu sa nu fi auzit asta...stai calm sigur nu a auzit...a simtit..dupa asta o dai la intors si incepi sa-ti dai arama pe fata si atunci zambetele necunoscutilor incep sa piara rand pe rand si dispar precum o stea cazatoare...le mai vezi doar urmele in fiecare gand care iti vine si pe care incerci sa-l refuzi ca fiind al tau..spui ceva cu ura ca apoi sa-ti para rau cu o duiosie covarsitoare care pare ipocrita dar e sincera...iti verifici sentimentele si te calmezi la gandul ca maine vei vedea pe cineva,vei auzi sau pur si simplu vei sti ca e acolo si incerci sa te linistesti gandindu-te ca "a acceptat".Ajungi sa te multumesti cu prea putin iar cand ai mai mult uiti de aceasta multumire si ca un drog vrei sa maresti doza cu fiecare zi care trece...cat despre mine stati linistiti...drogat de sentimente.
Saturday, November 06, 2010
Ironic
De ce trebuie sa ne dam seama de ceva dupa ce am pierdut acel lucru? De ce apreciem ceva cand numai este?De ce golim rafturile de carti,cd-uri,haine cand creatorul lor paraseste scena vietii?De ce sunam intruna cand o persoana nu mai vrea sa ne vorbeasca?De ce iubim cand celalalt nu ne mai iubeste?
Mi se pare ca viata are un umor ironic si ca uneori sta si ne rade in nas la micile naivitati pe care le avem noi ,oamenii...
Mi se pare o ironie perfecta, desavarsita de fiecare picatura acida cazuta pe sufletele noastre...o situatie fara iesire... oricat ne-am straduii sa apreciem ceva ce avem,nu reusim sau daca reusim nu este la fel de intens...In cautarea aprecierii supreme atingem superlativul tragicului ajungand intr-o stare perfect antitetica
Si asta nu e de ajuns...oricat de des am trece prin astefel de experiente vom fi la fel de naivi in situatii asemanatoare si vom ajunge sa traim din deja-vu in deja-vu,aparent un cerc vicios ce poate fi rupt...cum? Nu stiu nici eu dar deja am trecut prin prea multe deja-vu-uri...
De ce trebuie sa folosim mai multi muschi cand ne incruntam decat cand zambim? De ce trebuie sa cunosc tristetea pentru a fi fericit?
Wednesday, October 20, 2010
Ceata
Miroase a frunze vesele.Inecate de prea multa apa acum sunt gadilate de o mica flacara a carei culoare se plastifiaza pe fiecare frunza atinsa...frunzele ofteaza la caldura focului din cand in cand sub forma unor trosnete spontane si fragile...
Ard greu,cu mult zgomot si fum...un fum alb si subtire se ridica din fiecare spartura lasata de maldarul de frunze...si urca pana cand ajunge sa se confunde cu lumina calda a becului de pe alee..o lumina ce incolteste toate sentimentele intr-un coltisor..galben..nostalgia si melancolia sunt galbene.
Pana si fumului, ce urca cu pasi mici de incetosare, pare sa-i placa lumina si parca pentru un moment zaboveste si apoi urca.Zaboveste cat sa cuprinda frunzele inca necazute ce atarna plapande in copaci,cat sa ne inconjoare pe toti si sa ofere o aura alba de mister, ce inconjoara picaturile de ploaia, inconjoara toamna insasi...
Intr-o parte copacii aplecati formeaza un mozaic galben,rosu,verde,maro susinut de niste brate negre si aplecate,jelind dupa atata vant...pe jos frunze inecate...toate parca se complac in situatia de a fi tainuite de o usoara pelicula de fum..a venit toamna...o bufnita face sa tresara tot Cismigiul si parca gandurile tuturor au zburat spre un colt indepartat...Hotel Cismigiu...mister...dar privirea a ramas tot la toamna.
Mirosul inconfundabil de frunze tomnatice arse se joaca cu starea ta sufleteasca si te face sa ravnesti dupa...
Vreau o cafea cu 2 lingurite de zahar,o lingurita de jazz...amestecate cu o tigara...evident toate la lumina unui abajur galben semiobscur ca si pozele interbelice de pe pereti...
Saturday, October 09, 2010
Cuvinte
Si acum ma mir ca ascult cu aceeasi pasiune anumite melodii din playlist...Versurile ma impresioneaza mereu si stiu ca ele vor fi acolo,doar pentru mine,de fiecare data cand voi avea nevoie,mereu au fost.
Imi place sa ma regasesc in pielea unui egocentrist incurabil care crede ca artistul e la celalalt capat al firului,cantand in surdina doar pentru mine,imi place sa cred ca fiecare vers imi apartine...este doar al meu...si la urma urmei chiar asa e...cuvintele sunt neschimbate dar fiecare ureche isi pune amprenta subiectiva asupra melodiei...face trucuri cu fiecare cuvant in parte intr-un spectacol de circ fara public sau lumini,doar din sunete si trairi;stiu ca si tu auzi aceleasi versuri doar poate ca pentru tine au mai multa sau mai putin incarcare emotionala.
Poate ca am ajuns sa cred in versuri mai mult decat autorul a crezut in ele...poate pentru ca ceva spus de mine ti se pare nesemnficativ dar am dus nenumarate conflicte interioare pana m-am hotarat sa-ti spun,sau poate doar un cuvant de-al tau este plin de emotie,entuziasm dar eu il sar cu vederea;numai stiu sa fac diferenta dintre expresii banalizate din cauza repetarii excesive si cele cu adevarat speciale,la mijloc fiind tot o greseala a noastra...noi suntem de vina,noi suntem cei care au dezvelit cuvintele de orice sentiment,le folosim doar ca forme,fara fond...acum trebuie sa invatam sa vedem mai mult decat un simplu cuvant.
Am invatat fiecare in parte sa poftim mai mult,nu doar un singur cuvant,ca sa fim convinsi de ceva;asteptam intregi texte ca sa ne dam seama cu adevarat cat cantareste fiecare cuvant si intotdeauna poftim mai mult,un apetit enorm pentru dovezi imateriale, apreciem mai mult cantitatea decat calitate...si la sfarsit ajungem tot in aceeasi mediocritate a nesigurantei...
Ne mintim reciproc fara sa vrem prin aprecierea diferita a cuvintelor dar totusi inca ma mira ca unele cuvinte au ATATA greutate...si uneori nu imi ajunge un monolog intreg sa spun tot ce am in cap...
Norocul nostru e ca avem mai multe pe langa auz ca si simturi si toate se pun cap la cap in vederea construirii unui sentiment,cladit din caramizi de emotii,facute din starii,exprimate prin cuvinte...
Subscribe to:
Posts (Atom)